Lista a fost aprobată prin Ordinul nr. 4.336 și cuprinde, în această etapă înainte de soluționarea contestațiilor, 1.805 beneficiari, un număr în ușoară scădere față de anii anteriori, mai exact 1.912 de beneficiari în 2024 și 2.170 în 2023. Ajutorul financiar acordat este echivalentul în lei a 200 de euro, calculat la cursul BNR din ultima zi a lunii anterioare achiziției, fără a depăși valoarea efectivă a calculatorului. Sprijinul se oferă familiilor cu venituri lunare brute de maximum 500 de lei pe membru, conform legii nr. 269/2004. Beneficiarii nemulțumiți de rezultatele publicate pot depune contestații în perioada 1–4 iulie, urmând ca răspunsurile să fie afișate în fiecare unitate de învățământ pe 14 iulie, iar lista finală să fie publicată oficial pe 25 iulie. Cererile au fost completate fie de părinții elevilor, fie de studenții în cauză, și au fost însoțite de acte doveditoare precum: În județul Timiș figurează momentan, înainte de soluționarea contestațiilor, doi beneficiari: un elev de la Școala Gimnazială „Dimitrie Țichindeal” din Becicherecu Mic și un student de la Universitatea de Vest din Timișoara. Lista completă a elevilor și studenților care beneficiază de 200 de euro pentru achiziția calculatoarelor o găsiți AICI. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Potrivit instituției, părinții mai au aproximativ două săptămâni pentru a folosi banii în scopul cumpărării de haine și rechizite pentru copii. Reprezentanții ministerului recomandă utilizarea sumelor „din timp” pentru pregătirea noului an școlar. În jur de 670.000 de preșcolari și elevi au beneficiat de acest sprijin în anul școlar 2024-2025, conform datelor de la Ministerul Educației. Programul a fost marcat de întârzieri în acest an școlar. Cardurile au început să
.
În primă fază, Simonis postase marți pe grupurile dedicate comunei Moșnița Nouă, iar Lațcău a răspuns miercuri printr-o postare publică, pe pagina sa. Primarul comunei acuza Primăria Timișoara de susținerea unor interese private, în detrimentul cetățenilor care circulă spre și dinspre Timișoara pe Calea Buziașului. De cealaltă parte, Lațcău îl acuza că nu știe să interpreteze planșele. De atunci, au fost mai multe postări și comentarii acuzative fie direct între
.
Hotărârea de Guvern aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a sumei alocate proiectului. Valoarea totală a investiției ajunge astfel la 230,4 milioane lei, din care 136,5 milioane lei sunt finanțați de Ministerul Dezvoltării prin CNI, iar 2,7 milioane lei de UVT. Creșterea bugetului proiectului de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timișoara, județul Timiș”, cu 139,2 milioane lei va acoperi finalizarea lucrărilor,
.
Cu mai puțin de un an până când ar trebui să fie gata, mai exact după 17 dintre cele 27 de luni prevăzute în contract, lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” se apropie de un grad de executare de două treimi, deci sunt în grafic. „Lucrările la Arena Eroii Timișoarei avansează constant, într-un ritm bun, și au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 65%. Gradenele pentru Peluza Vest, Peluza Est,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.