Aproximativ cinci kilometri de străzi vor fi asfaltate cu fonduri europene
Municipalitatea din Dumbrăvița anunță că va asfalta aproximativ cinci kilometri de străzi, folosind fonduri europene. Proiectul are o valoare totală de 13,1 milioane de lei, dintre care cinci milioane de lei reprezintă finanțare din Uniunea Europeană.
Potrivit sursei, după publicarea anunțului, trei firme s-au arătat interesate să execute lucrările și au depus oferte: PORR, Strabag și Super Construct. Primăria va analiza ofertele și va alege constructorul câștigător, menționează site-ul tion.ro.
Printre străzile care urmează să fie asfaltate se numără Zorelelor, Berzei, Ferventia II (până la Calea Aradului), Oslo, Napoli, Puccini, Madrid, Viena, Cracovia, Helsinki, Mora Ferenc, Madach Imre, Moricz Zsigmond. De asemenea, proiectul prevede modernizarea altor artere, precum Kos Karoly, Gheorghe Doja și Franyo Zoltan.
Reprezentanții Primăriei Dumbrăvița atrag atenția asupra faptului că atragerea fondurilor externe reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea calității drumurilor din comunitate. "Atragerea de fonduri externe pentru astfel de lucrări reprezintă un pas concret spre străzi mai bune, mai sigure și mai moderne și înca o dovadă că atragerea de fonduri europene aduce rezultate vizibile pentru comunitate", au transmis oficialii, notează sursa menționată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail