Atelier de educație financiară pentru adolescenți la DGASPC Timiș
Pe 5 septembrie, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, au avut loc activități destinate zecilor de adolescenți care locuiesc în case de tip familial sau care sunt în grija asistenților maternali. Acestea s-au concentrat pe educația financiară, abordând subiecte esențiale precum economisirea banilor, gestionarea corectă a bugetului și cumpărăturile echilibrate.
Scopul acestui atelier a fost să-i ajute pe tineri să se pregătească pentru viitor, învățându-i cum să-și administreze banii într-un mod eficient de la o vârstă fragedă. Pe parcursul activităților, adolescenții s-au bucurat de o masă cu pizza, dar și de cadouri oferite de Clubul Lions Diamond Timișoara.
„Este foarte important ca acești adolescenți să înțeleagă că, într-o bună zi, vor trebui să devină independenți și să se bazeze pe forțele proprii. De aceea, ne străduim să-i implicăm în cât mai multe activități de educație financiară și organizăm întâlniri cu mentori care le împărtășesc din experiența lor. În plus, căutăm locuri de muncă adecvate pentru fiecare tânăr care părăsește sistemul de protecție. În cazurile care necesită suport suplimentar, oferim cazare temporară în apartamentele protejate gestionate de instituție”, a declarat Monica Trușcă, director executiv al DGASPC Timiș.
Inițiativele DGASPC Timiș în colaborare cu Clubul Lions Diamond Timișoara nu se opresc aici. Au fost organizate campanii în care sute de copii și persoane aflate în centre specializate au primit cadouri de Crăciun și Paști. În plus, de începutul anului școlar, mai mulți copii au fost echipați cu ghiozdane complet dotate, iar excursii educative au fost organizate pentru a le oferi oportunități de învățare și distracție. De asemenea, un centru pentru victimele violenței domestice a fost dotat cu mobilier și alte articole necesare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail