Bianca Suru, șoferiță de troleibuz la STPT, a crescut practic în mijlocul de transport. „Pot să spun că am crescut în firobuz. Nu e o exagerare! Bunicul din partea mamei, mama, unchiul, mătușa și soțul — toți au fost sau sunt șoferi de firobuz”, a spus Bianca Suru. Împreună, au adunat zeci de ani în slujba orașului. Astăzi, Bianca, mama și soțul ei duc tradiția mai departe la volanul mijlocului de transport. Dincolo de trasee și orare, transportul public este despre oameni – despre destinații comune și povești care se întâlnesc, susțin reprezentanții STPT. „Stația Piața Timișoara 700. Ușile firobuzului de pe linia 14 se deschid, iar din cabina din față, cu mâinile pe volan și zâmbetul pe buze, Bianca Suru îți dă bună dimineața. În uniforma ei impecabilă — cămașă bleumarin deschis și cravată galbenă cu însemnele STPT — transmite încredere și calm. Un început de zi care inspiră. Pentru mulți dintre cei care urcă zilnic, Bianca e deja o prezență familiară — deși se află la volanul firobuzului de doar un an. O salută, o recunosc, îi zâmbesc înapoi. În unele duminici, câteva doamne i-au adus prăjituri înainte de a merge la biserică. Se mai întâmplă să primească și o cafea. Gesturi simple, dar care spun multe despre felul în care Bianca interacționează cu călătorii. Bianca nu caută aplauze. Își face treaba cu seriozitate și cu zâmbetul pe buze. Iar asta, pentru mulți dintre cei care urcă în fiecare zi, face diferența”, au relatat reprezentanții STPT. Pe aceeași temă: FOTO. Maria Păuna, vatman la STPT: „Dacă muncești, banii vin. Dacă îți place meseria, atunci te duci de drag la lucru” – Tion Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Cursa cu plecare spre Turcia nu este una regulată, ci una charter operată de AnimaWings pentru Christian Tour. Călătorii ar fi fost anunțați că de vină este un stol de păsări care a intrat la motor. „Inițial trebuia sa plecăm la 6.45, dar e 14.30 – după ce inițial ziseseră că în 6 ore vom pleca – și, deși ne-au informat că noua oră estimativă de plecare e 15, încă
.
Lucrările de pe DN 69 se vor întinde pe șapte kilometri, iar firma care se va ocupa de ele este PORR Construct. Acestea au termen de finalizare sfârșitul lunii septembrie. Intervențiile se vor suprapune și cu cele făcute la noua descărcare de pe autostrada A1. „De luni, 18 august, încep lucrări de frezare, apoi așternere covor asfaltic nou și, ulterior, aplicare de marcaje rutiere pe DN 69 de la sensul
.
La Castelul de la Banloc a trăit cândva Regina Elisabeta a Greciei, fiica cea mare a Regelui Ferdinand Întregitorul, sora Regelui Carol al II-lea al României. În comuna timișeană era odinioară un ansamblu superb de clădiri, în care familia regală a investit enorm. Castelul dispune de un parc de peste opt hectare, care a fost serios afectat de o vijelie ce a avut loc luna trecută. „Furtuna de acum 2-3
.
Andreea Voica s-a născut în 16 august 1975 la Reşiţa, unde a locuit până la vârsta de 15 ani, când a plecat în Statele Unite ale Americii. A început să cânte la vârsta de șase ani. Tot la Reşiţa a urmat cursurile Liceului de Matematică- Fizică, apoi a continuat liceul la New York. În metropolă a studiat la Universitatea „St. John’s University” profilul business-management și a absolvit cu titlul onorific
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.