Ceremonia de depunere a jurământului pentru noul președinte al Consiliului Județean Timiș
În această luni, la Palatul Administrativ din Timișoara, zeci de primari și reprezentanți ai instituțiilor locale s-au adunat pentru a asista la depunerea jurământului noilor aleși din județ și a noului președinte, Alfred Simonis. Prezența sa alături de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a dat un plus de emoție evenimentului.
Ministrul Grindeanu a mărturisit în cadrul ceremoniei că este bucuros să fie alături de prietenul său Freddy Simonis, rememorând emoțiile trăite în urmă cu opt ani, când a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. „Timisenii au ales acum calea responsabilității. Pentru Timiș sunt în derulare proiecte în valoare de 12 milioane de lei. Banatul-i fruncea trebuie să fie o realitate nu doar un slogan. Freddy, rămân alături de tine”, a afirmat Grindeanu.
Alfred Simonis a depus jurământul cu mâna pe Biblie, angajându-se să lucreze pentru bunăstarea cetățenilor județului. Alin Nica, predecesorul său, i-a înmânat eșarfa tricoloră și a comentat atmosfera din sală: „Nu ştiu dacă am reusit sa umplem sala din interes pentru noul presedinte sau de bucurie pentru plecarea mea”.
Nica a subliniat că lupta electorală s-a încheiat și acum este timpul să continue munca pentru Timiș. El a menționat proiectele din mandatul său, inclusiv DJ 691 și expoziția Brâncuși, asigurându-l pe Simonis că tot ceea ce este bun va fi continuat.
Noul președinte al Consiliului Județean a încheiat prin a evidenția importanța sprijinului guvernamental pe care Timișul l-a primit în ultimii doi ani, exprimându-și dorința de a accelera ritmul investițiilor pentru a recupera decalajele față de alte județe. Simonis a afirmat că instituția va continua să atragă fonduri pentru dezvoltarea județului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail