Contract de aproape 3,84 milioane euro pentru studiul Drumului de Mare Viteză Caransebeș–Lugoj
Contractul cu spaniolii are o valoare de 19,12 milioane de lei, echivalentul a 3,84 milioane de euro cu TVA, şi o durată de 21 de luni. Contractul a fost semnat în urmă cu nouă luni şi vizează proiectarea şi execuţia.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere urmăreşte paşi concreţi pentru proiect: topometrie, consultanţă, relaţia cu proprietarii şi exproprierile acolo unde este cazul, precum şi identificări arheologice şi închiderea studiului de fezabilitate înainte de lansarea lucrărilor.
„Un pas important în ceea ce înseamnă susținerea drumului de mare viteză Caransebeș-Lugoj, ca proiectare și execuție, îl face beneficiarul, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin topometrie și firma de consultanță contractată. În această perioadă, va face pașii necesari privind relația cu proprietarii și exproprierile, acolo unde este cazul privind proprietatea privată și, bineînțeles, identificările arheologice, săpăturile și toate demersurile în acest sens privind închiderea studiului de fezabilitate, la care ne aflăm în acest moment. Și sper că după închiderea studiului de stabilitate, într-un regim cât mai rapid, proiectarea plus execuția va fi demarată. Acest proiect important pe lângă conexiunea de drum expres și relația națională pe care o face cu orașele din zona de vest și sud-vest a țării, o consider de o importanță aparte pentru municipiul Lugoj, ținând cont că se închide inelul de centură și astfel putem discuta de o centură a municipiului Lugoj în totalitate, putând interzice traficul greu pe raza municipiului și dând posibilitatea șoferilor de a avea variantele necesare, încât orașul nostru să fie protejat din punct de vedere a infrastructurii rutiere și a imobilelor, care pe anumite străzi sunt deja avariate din cauza traficului greu. Este un proiect de anvergură, dar în același timp este și un proiect de durată și trebuie să avem răbdare și implicare în acest sens pentru a implementa și a susține importanța acestui proiect”, a declarat pentru Tion primarul Lugojului, Călin Dobra.
Proiectul este considerat un pas important pentru legătura din vest şi sud-vest și pentru municipiul Lugoj, care ar putea limita traficul greu în oraș. Potrivit tion.ro, autorităţile speră ca după finalizarea studiilor proiectarea şi execuţia să pornească cât mai curând.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail