Două firme interesate de contractul de 10 milioane de euro pentru reparații în clădirile primăriei
Inapoi

Două firme interesate de contractul de 10 milioane de euro pentru reparații în clădirile primăriei

Postat pe 05 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Până la termenul din 30 iunie, s-au înscris firmele EXTRA-PROMPT, și NEW RPC 321. Procedura a intrat în faza de evaluarea, primăria trebuind până pe 30 decembrie să desemneze și câștigătorul. Vă amintim, în cei patru ani de contract, firma desemnată va interveni în până la 1.000 de imobile ale primăriei, cu prioritate în locuințele ocupate de chiriași vulnerabili – persoane cu venituri reduse, persoane cu dizabilități sau familii cu nevoi speciale. „Contractul va permite realizarea lucrărilor de reparații în 50 până la 250 de imobile anual, în funcție de complexitatea lucrărilor – de la reparații curente și remedierea avariilor până la intervenții mai ample, precum punerea în siguranță a imobilelor cu probleme structurale – dar și de capacitatea de lucru a firmei care va contracta lucrările”, precizau reprezentanții primăriei la momentul lansării licitației. Firma desemnată trebuie să aibă cel puțin 45 de angajați, dintre care minimum 33 vor fi muncitori calificați în domenii precum electricitate, dulgherie, zugrăveli sau tâmplărie, sprijiniți de personal auxiliar și dotări tehnice adecvate. Lucrările vor include intervenții la instalațiile electrice, sanitare și termice, reparații la hidroizolații, tencuieli, pardoseli, tâmplărie, finisaje, șarpante și învelitori, precum și activități de întreținere a infrastructurii din incinta imobilelor. Contractul are o valoare estimată de până la 60 de milioane de lei, cu TVA. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Anul școlar începe fără festivitate, din motive financiare

Conducerea școlii subliniază că începutul anului școlar se va desfășura în mod normal, iar elevii sunt așteptați în clase conform programului stabilit, deși festivitatea de deschidere nu va avea loc. „Dragi elevi, părinți și membri ai comunității școlare, Vă informăm că, la propunerea Consiliului Profesoral și în baza deciziei Consiliului de Administrație, s-a hotărât ca în data de 8 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, să nu se organizeze festivitatea .

Actualitate

Nemulțumire în rândul părinților față de mutarea elevilor la programul după-amiază

Comitetul de părinți a subliniat într-un comunicat că schimbarea ar afecta peste 150 de familii și ar limita accesul copiilor la activități extracurriculare, odihnă și supraveghere. Un reprezentant al comitetului a declarat că „deciziile au fost luate fără consultarea părinților și că viața școlară și personală a copiilor va fi grav afectată”. Alți părinți au reclamat că mutarea la program de după-amiază ar încălca promisiunile făcute la momentul înscrierii, potrivit căruia învățământul .

Actualitate

Noul centru pentru tinerii cu dizabilități deschis în Timișoara

Noul centru oferă terapii adaptate și programe pentru dezvoltarea autonomiei și integrarea la locul de muncă a tinerilor cu dizabilități. Potrivit reprezentanților primăriei, este primul centru din România cu servicii specializate pentru această categorie. La inaugurare, beneficiarii și familiile lor au participat la activități artistice și recreative, precum muzică, dans, teatru, karaoke și jocuri, susținute de artiști locali, studenți ai UVT și echipa centrului. Noul centru va face parte din Complexul de .

Actualitate

Oaspeți din Serbia vor ancora provizoriu lângă podul Mihai Viteazu

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Ecluze, creată în 2025 prin inițiativa D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria. Proiectul promite o colaborare transfrontalieră bazată pe prietenie și respect pentru râul care leagă Timișoara de Europa. Oaspeții din Serbia vor ancora provizoriu în zona podului Mihai Viteazu, vineri 12 septembrie, începând cu ora 18:00. Sosirea lor marchează deschiderea oficială a regatei, consolidând parteneriatul între orașe și comunități din regiune. Și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

15:30

Accident tragic în Timișoara: o fetiță de 10 ani a murit după o coliziune

O dramă a avut loc pe strada Stan Vidrighin din Timișoara, în urma unui accident rutier soldat cu decesul unei fetițe de doar 10 ani. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, incidentul s-a petrecut când o femeie în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism dinspre sensul AEM, s-a ciocnit cu o altă mașină condusă de o femeie de 32 de ani. Aceasta din
Image Description

15:01

Accident tragic în Timișoara: O fetiță de zece ani și-a pierdut viața

Un accident grav a avut loc pe strada Stan Vidrighin din Timișoara, conform informațiilor furnizate de IPJ Timiș. O femeie, în vârstă de 38 de ani, conducea un autoturism din direcția AEM atunci când, la intersecția cu strada Batania, s-a ciocnit cu un alt vehicul, condus de o femeie de 32 de ani. Aceasta din urmă se deplasa regulamentar dinspre Ștefan cel Mare, efectuând un viraj stânga pe culoarea verde a
Image Description

14:53

Accident de trafic pe Centura de Sud a Timișoarei

Un accident de circulație a avut loc recent pe Centura de Sud a Timișoarei, când un șofer a pătruns pe breteaua dinspre Ghiroda, a făcut un viraj stânga spre Aeroport și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula conform regulilor. Șoferul considerat vinovat de accident susține că nu a realizat că a intrat pe contrasens, ceea ce a dus la această nefericită întâmplare. Din fericire, autoritățile au precizat
Image Description

14:05

Critici din partea primarului Dominic Fritz după numirea consilierilor personali ai lui Simonis

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat la anunțul privind numirea fostului primar Nicolae Robu și a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, ca și consilieri personali ai noului președinte al CJ Timiș, Alin Simonis. Într-un comunicat emis de filiala USR Timiș, acesta a exprimat nedumerirea sa cu privire la această decizie. Fritz a declarat că nu este sigur dacă Simonis face o glumă sau dacă aceasta reprezintă un mesaj
Image Description

13:27

Anulare de dobânzi și penalități pentru contribuabilii din Timișoara

Contribuabilii din Timișoara au șansa de a beneficia de anularea dobânzilor și penalităților de întârziere, în cazul în care își achită obligațiile fiscale principale până la data de 25 noiembrie 2024. Această măsură se aplică pentru impozitele restante acumulate până pe 31 august 2024, conform informațiilor furnizate de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT). Până în prezent, un număr de 316 persoane fizice și 128 de persoane juridice au solicitat facilități
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:20

- Ilfov - „Greu de ales” a adus comedia interactivă la Buftea

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 769, ediția print „Greu de ales” se distinge prin originalitatea conceptului: fiecare reprezentație devine o premieră, deoarece povestea se modifică în funcție de opțiunile spectatorilor. Personajul central, Max, este prins între două femei și două destine. Publicul alege dacă acesta va rămâne cu Leonore, partenera stabilă și devotată, sau dacă se va întoarce la Alice, marea iubire din tinerețe, reapărută după două decenii.
Image Description

21:20

- Iasi - Box: Campioana olimpică Imane Khelif contestă în faţa TAS testele de feminitate ale World Boxing

Algerianca Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice din 2024, a contestat în faţa instanţei sportive noua reglementare a World Boxing care impune teste de feminitate, a anunţat, luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), scrie news.ro. În centrul unei polemici privind sexul său în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, sportiva algeriană contestă interdicţia de a participa la competiţii internaţionale fără a fi supusă în prealabil unui test
Image Description

21:20

- Dambovita - Subprefect Dâmbovița: premierul Bolojan își riscă o carieră impresionantă pentru o țară

Subprefectul de Dâmbovița, Teodor Rădoi, a transmis un mesaj ferm în contextul măsurilor de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan, măsuri nepopulare, dar necesare pentru stabilitatea economică a țării. „Când Ilie Bolojan a fost numit premier, aproape toată lumea îl lăuda și punea poze cu el. Astăzi, când are curajul să facă ceea ce nimeni nu a mai făcut pentru ca statul să devină eficient și corect, unii oameni îi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete