Din ATOP, constituită pe lângă Consiliul Județean Timiș, fac parte reprezentanți ai IPJ Timiș, CJT, Prefecturii și ai altor instituții descentralizate din județ. În ședința de joi ce a avut loc la Palatul Administrativ, s-au stabilit măsuri coordonate pentru creșterea siguranței în Timișoara. Cetățenii pot transmite sesizări privind ordinea și liniștea publică la adresa de e-mail atop@cjtimis.ro. Având în vedere situația existentă în zona Gării de Nord din Timișoara, principalele autorități publice cu atribuții în domeniu s-au reunit într-o ședință de lucru convocată de Alexandru Iovescu, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Timiș și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. „Cred că este nevoie de măsuri comune pentru creșterea siguranței cetățenilor și îmbunătățirea imaginii orașului Timișoara. Fiecare instituție își face treaba, însă, având în vedere complexitatea problemelor cu care ne confruntăm și constrângerile legislative, cele mai bune rezultate le putem obține doar acționând împreună”, a fost de părere Alexandru Iovescu. Discuțiile de joi în cadrul ATOP au vizat în special fenomenul cerșetoriei, cu accent pe demararea unor acțiuni coordonate împotriva rețelelor infracționale care exploatează copii, abuzează persoane cu dizabilități și fac trafic de ființe umane. „Timișoara este un oraș cu oameni plini de compasiune și, din păcate, acest lucru se întoarce uneori împotriva orașului. Cu toții vrem să ajutăm persoanele vulnerabile sau pe cele aflate în dificultate financiară. Însă e important să o facem prin forme caritabile sigure și să ținem cont că persoanele fără adăpost, minorii și femeile abuzate pot beneficia de adăpost și asistență socială. Nu propun să ne transformăm în insensibili, ci să ne asigurăm că sprijinul ajunge la cei cu adevărat nevoiași, nu la infractorii care formează rețele”, a mai
Organizația Locală a Uniunii Sârbilor din Sânmartinu Sârbesc și Ansamblul folcloric „Kruna” organizează în data de 16 august Festivalul Internațional de folclor „Hora prieteniei”, ediția a VI-a, cu începere de la ora 18:45, când va avea loc parada portului popular, iar la ora 19:00 deschiderea festivalului. La festival vor participa ansamblurile folclorice Čuvari tradicije baranjskih Srba din Beli Manastir (Croația), Mladost din localitatea Krepoljin (Serbia), Bećarac din Novi Bečej (Serbia),
.
Campania se adresează copiilor aflați în evidența DASMT, care frecventează centrele Direcției sau sunt monitorizați prin servicii sociale, provenind din zone precum Kuncz sau Freidorf, dar și din alte cartiere ale orașului. Fiecare ghiozdan trebuie să conțină: Ghiozdanele pot fi aduse la sediul Serviciului Reziliență și Mobilizare Comunitară (Bd. General Ion Dragalina, nr. 38-42) între 18 august și 3 septembrie, în intervalul 8 – 20. Pentru informații suplimentare sau clarificări
.
Participanții vor avea ocazia să exerseze vorbirea, citirea și scrierea limbii maghiare prin activități interactive, iar după-amiezile vor fi dedicate relaxării, socializării și jocurilor. Echipa Liceului Gerhardinum îi așteaptă cu drag pe toți elevii interesați. Tot vineri, 29 august, la Lovrin va avea loc întâlnirea tinerilor din Arhidiaconatul de Timiș. Programul începe la ora 10 cu sosirea participanților și înscrierea, urmată de Sfânta Liturghie la ora 11 în biserica parohială.
.
În ceea ce privește proiectul video, o piesă de teatru imersiv, restricțiile se vor aplica începând de duminică, 17 august, până spre finalul lunii, etapizat. Acestea privesc și accesul pietonal. Mai exact: Începând de luni, se aplică restricții și în Calea Aradului. Mai exact, atât circulația rutieră, cât și cea pietonală vor fi restricționate pe strada Miresei și pe strada Liniștei, în perioada 18 august – 7 septembrie. Vor fi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.