Potrivit declarațiilor din urmă o lună și ceva, activitatea ar fi trebuit reluată încă din mai, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. În continuare, se lucrează pentru ca maternitatea să poată fi redeschisă în noua locație din zona Blașcovici, dar nu există vreun termen propriu-zis. „Termene fixe nu există. Există lucrări care se desfășoară acolo la instalații de fluide, de gaze, pe partea electrică, pentru că e cu totul și cu totul altă alt volum de muncă. Acolo (clădirea – n.r.) trebuie adusă la nivelul la care poate să deservească și ATI, și incubatoare. Din câte mi s-a comunicat, nu există un termen fixat pentru mutare, încă. Sunt în desfășurare (lucrările – n.r.) acum. În funcție de ce se reușește și când se reușește să se termine. Până atunci, colegii sunt redistribuiți pe la Maternitatea Bega sau pe la noi (la Municipal – n.r.), personal mediu și brancardieri, unde există deficit. (…) Trebuie reproiectat totul. Vă dați seama că sunt niște diferențe mari între ce patologie se făcea într-o clinică privată și patologie face un spital de stat. Sunt alte necesități, alte consumuri. Trebuie adaptate toate condițiile. S-a operat acolo și înainte, doar că volumul de muncă și necesarul sunt mai mari”, a declarat pentru Tion dr. Emil Florin Huț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara. foto: arhivă/Facebook/Dominic Fritz Din decembrie 2024, după închiderea Maternității Odobescu, Maternitatea Bega, mutată în noua clădire de vara trecută, a rămas singurul spital public unde se fac nașteri în Timișoara. Capacitatea acesteia s-a dublat, au venit și o parte a angajaților de la Odobescu, însă nu au apărut probleme majore. „Noi ne-am mobilizat de la început, de când a apărut problema de la Maternitatea Odobescu, care a trebuit să fie închisă, și am crescut capacitatea de primire a gravidelor, de management a nașterilor și, desigur, foarte
Festivalul Verii 2025 este organizat de Primăria Orașului Sânnicolau Mare, în weekendul 5-6 iulie, în Teatrul de vară al Castelului Nako, începând cu ora 19. Programul este următorul: Sâmbătă, 5 iulie Duminică, 6 iulie Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
.
După contrele de săptămâna trecută – atât din plen, cât și online – consilierii locali au fost invitați luni la fața locului. În urma vizitei, într-un comunicat de presă, reprezentanții Supercom vorbesc despre „debutul unui proces de transformare operațională și investițională, menit să aducă infrastructura la un standard care să permită atingerea indicatorilor și să restabilească încrederea comunității în sistemul de gestionare a deșeurilor”. Potrivit companiei, la momentul preluării contractului,
.
Scopul conferinței este de a reduce stigmatizarea asociată acestor subiecte și de a crea un spațiu de dialog între specialiști și comunitate. Prin cele trei întâlniri deschise publicului, organizatorii își propun să contribuie la o mai bună înțelegere a realităților trăite de cei afectați și să pună în discuție soluții concrete. Unul dintre momentele-cheie va avea loc sâmbătă, 5 iulie, de la 17:30, la Cinema Timiș, unde se va discuta
.
Reabilitarea termică a școlii în care învață peste 600 de elevi costă peste 29,5 milioane de lei (5,8 milioane de euro), TVA inclus. O bună parte, 19,7 milioane de lei, va fi acoperită de o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), restul urmând să fie suportat din bugetul local. „Colegiul Tehnic Henri Coandă este a doua mare investiție a acestei veri în infrastructura școlară, după șantierul deschis
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.