Primăria Dumbrăvița continuă lucrările de întreținere a drumurilor
Primăria Dumbrăvița a anunțat că lucrările de întreținere a drumurilor prin reciclare continuă. Recent, au fost finalizate străzile Apuseni, Buenos Aires, Dvorjak, Schubert, Schumann și Paganini.
Începând de luni, 8 iulie, echipele de muncitori se vor concentra pe străzile Poeziei 2, Plopilor, Enescu, Cioran, Eliade, Danaide, Lopătarului, Privighetorii, Ciocârliei și Macilor.
"Practic, se scarifică stratul de piatră existent, se suplimentează stratul de piatră, se așterne deasupra un strat asemănător cimentului, se mărunțește piatra și se amestecă cu cimentul cu ajutorul unui utilaj special, se udă și se tasează pentru a se întări. Se lasă câteva zile pentru a se compacta, după care se aplică două straturi de mixtură bituminoasă cu criblură măruntă, care se tasează la rândul ei", au explicat reprezentanții Primăriei Dumbrăvița.
Aceste lucrări fac ca drumurile să arate ca după o asfaltare, dar la costuri considerabil mai mici, fiind lucrări de întreținere.
Foto: Primăria Dumbrăvița
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail