Program amplu de activități la Penitenciarul "Popa Șapcă" cu ocazia Zilei Personalului din Sistemul Administrației Penitenciare
În cadrul evenimentului dedicat Zilei Personalului din Sistemul Administrației Penitenciare, angajații de la Penitenciarul "Popa Șapcă" desfășoară un program amplu de informare și prezentare în spațiul public pentru cei interesați să afle mai multe despre activitățile lor.
Încă din săptămâna trecută, au fost organizate diverse acțiuni menite să faciliteze accesul civililor la informații, dar și în spatele porților penitenciarului. Printre aceste acțiuni se numără și evenimente de socializare interinstituționale, menite să îmbunătățească colaborarea între diferitele structuri implicate.
Prezentarea facilităților penitenciarului are și un alt scop, acela de a atrage noi candidați pentru resursa umană de care sistemul penitenciar are nevoie constant. În contextul perioadei festive recente, mai mulți angajați ai penitenciarului au depus jurământul și au fost avansați în grad.
"În zona de vest n-a fost niciodată un apetit foarte crescut în rândul populației pentru sistemul public de siguranță națională, din câte știu eu. Simțim lucrul acesta. De asta și facem eforturi susținute în ceea ce înseamnă recrutare și prezența noastră în școli și licee pentru a atrage tinerii. La concursurile din sursa externă, apetitul este unul crescut, pentru că este probabil o oportunitate de a accesa mai ușor sistemul. La școlile de pregătire, școlile naționale, din păcate nu avem foarte mulți candidați," a declarat directorul Penitenciarului "Popa Șapcă" din Timișoara, Liviu Ștefăniță Marica.
În cadrul programului festiv, a fost inclus și un moment special destinat persoanelor private de libertate. Astfel, vineri, 28 iunie, aproximativ 100 de deținuți vor avea ocazia să vizioneze filmul "AMAR". La acest eveniment vor participa și reprezentanți ai producției filmului, precum și oficiali ai Ministerului Justiției.
"Alături de noi va fi și doamna secretar de stat Roxana Simona Momeu, din partea Ministerului Justiției. Din partea Direcției Naționale de Probațiune va fi doamna director general adjunct Liliana Diana Mustatea," au declarat organizatorii.
Prin aceste acțiuni, cei de la Penitenciarul "Popa Șapcă" doresc să deschidă porțile comunicării mai active cu societatea, să ofere o mai bună înțelegere a activităților lor și, în același timp, să atragă noi membri dedicați în echipele de securitate și administrație.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail