Reprezentanții firmei Soldado SRL, care gestionează ștrandul No Name din Timișoara, au obținut o victorie importantă în instanță. Curtea de Apel Timișoara a admis recursul lor împotriva Primăriei Timișoara și a anulat dispoziția emisă de primarul Dominic Fritz în aprilie 2023 pentru demolarea ștrandului.
Decizia instanței este definitivă și a fost pronunțată miercuri, 28 februarie, de judecătorii Curții de Apel Timișoara. Potrivit acesteia, se anulează și dispoziția emisă de primarul Fritz, dar și decizia inițială a Tribunalului Timiș, care respinsese cererea firmei Soldado SRL.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat că vor continua lupta pentru recuperarea terenului ocupat ilegal de ștrandul No Name. "Primăria are trei sentințe favorabile în procesele cu clubul No Name. Așteptăm motivarea instanței pentru ultima decizie și vom continua demersurile pentru a recupera suprafețele de teren ocupate fără contract și sumele datorate pentru ocuparea fără contract a terenului", a transmis Serviciul de Comunicare al Primăriei Timișoara pentru Tion.
În aprilie 2023, primarul Dominic Fritz anunța începutul unei campanii de demolare a clădirilor și obiectivelor care ocupă ilegal domeniul public din Timișoara. Printre acestea se număra și ștrandul No Name, Terasa Boss, restaurantul Gatsby, fosta bază sportivă Electrometal, ștrandurile Lemon și Heaven. Valoarea totală a terenurilor ocupate ilegal se estimatează la 22 de milioane de euro.
În octombrie 2023, Primăria Timișoara a câștigat în instanță procesul împotriva Soldado SRL și a obținut suspendarea dispoziției de demolare a ștrandului. Firma, însă, a deschis și o acțiune separată pentru anularea aceleiași dispoziții. În final, instanța din primă instanță a dat câștig de cauză Primăriei Timișoara, dar după recurs și rejudecare, Curtea de Apel Timișoara a decis în favoarea firmei Soldado SRL.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail