La acțiunea de ecologizare și-a anunțat prezența și Alfred Simonis, președintele administrației județene. „Promovarea județului Timiș trebuie să fie una intensă, sinceră și pe scară largă. Însă înainte de a le vorbi altora despre comorile Banatului, cred cu tărie că noi, cei care trăim aici și care lucrăm pentru acest județ, trebuie să ne cunoaștem în profunzime locurile, poveștile, valorile. Împreună cu președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, am ales să invităm toți colegii, într-o zi dedicată naturii, ecologizării și descoperirii Banatului. O zi în care să fim nu doar colegi, ci o echipă cu scop comun, să protejăm și să promovăm ceea ce avem mai frumos! Sâmbătă, 19 iulie, vă aștept să urcăm împreună în autocar și să pornim spre inima Banatului!”, a transmis Alin Popoviciu, vicepreședintele CJT. Transportul este asigurat, cu plecare organizată la ora 8:30, din fața Palatului Administrativ din Timișoara, și întoarcere în aceeași zi, la ora 21:00. Dacă vreți să rămâneți și la Hramul Mănăstirii Românești din 20 iulie, aveți la dispoziție refugiul montan „Între Ape” – cazare gratuită, în stil de tabără, precum și pensiuni locale – Valea lui Liman, Vila Romsilva, Cabana Montană etc. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Seara începe cu o tură lejeră de bicicletă pentru tineri, pe un traseu ce trece prin câteva dintre cele mai reprezentative puncte ale orașului. Participanții se vor întâlni la ora 17:30 în Piața Unirii, urmând un traseu care include Hotelul Continental, Podul Decebal, Parcul Regina Maria, malul Begăi, Pasajul Jiul și, în final, Casa LOGS. Scopul inițiativei este de a promova mișcarea în aer liber, conectarea între tineri și starea
.
Organizat de Clubul Sportiv Ride Competition, în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, evenimentul include patru curse de triatlon pentru adulți, competiții pentru copii și o cursă dedicată sportivilor amatori. După titlul de „Evenimentul Anului 2024”, ediția din acest an se extinde pe durata a trei zile și vine cu un număr record de participanți. Timișoara Triathlon se remarcă prin desfășurarea integrală în interiorul orașului: se înoată în Bega, se
.
Mihai, un adolescent de doar 18 ani, a trecut printr-un accident grav care i-a schimbat complet viața. După multiple intervenții chirurgicale, tânărul a suferit amputarea unui picior. Recuperarea este dificilă, însă dorința lui de a merge mai departe rămâne puternică, iar comunitatea este gata să îi fie alături. „La DoomFest 3.0, ne strângem pentru el. Nu doar pentru muzică. Ci pentru a construi speranță. Pentru a arăta că ne pasă.
.
Pentru că Direcția de Evidență a Persoanelor primește tot mai multe solicitări de schimbare a cărților de identitate, a fost deschis și un al optulea ghișeu, destinat persoanelor vârstnice, cazurilor sociale și urgențelor justificate. În acest context, persoanelor cu documente expirate sau deteriorate și celor care și-au schimbat domiciliul, numele sau fizionomia li se recomandă programarea din timp. „În prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara funcționează la capacitate maximă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.