Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr, în vârstă de 28 de ani, care conducea o mașină pe Drumul Boilor, la intersecția cu strada Gheorghe Ionescu a intrat într-un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani. În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul, care circula în fața sa, condus de un bărbat de 36 de ani. Două persoane au fost rănite, respectiv conducătorul auto de 40 de ani și un copil de 8 ani, pasager în mașina condusă de bărbatul de 36 de ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, conform procedurii, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 78 de ani a condus un autoturism pe DJ 593, în localitatea Peciu Nou, dinspre Timișoara înspre Giulvăz, iar la o intersecție cu un drum secundar din localitate a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 69 de ani. În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv cei doi conducători auto, precum
.
Incidentul s-a produs după îngustarea benzilor după sensul giratoriu Reșiței, acolo având loc și lucrări. Șoferul mașinii a vrut să depășească dubița, s-a ciocnit de ea și apoi a pierdut controlul, intrând în cimitir. În urma incidentului nu au fost victime, iar șoferii au ajuns la poliție, la secția de accidente ușoare. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name *
.
Șoferul a fost prins vineri de către polițiștii din Serviciului Rutier, care desfășurau activități de supraveghere a traficului. Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost imediat tras pe dreapta. Pentru fapta sa, conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 1.845 lei, iar polițiștii i-au aplicat și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru următoarele 120 de zile. Acestuia i-a
.
Un accident rutier grav a avut loc vineri, în zona sensului giratoriu din Calea Șagului, la intrarea în Timișoara dinspre Chișoda. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 51 de ani, aflat la volanul unui autotren, se deplasa pe drumul dinspre Chișoda spre sensul giratoriu. În parcarea unei societăți comerciale, șoferul a intrat în coliziune cu un autoturism staționat, în care se afla un bărbat de 43 de ani. În urma impactului,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.