Hoț prins după jaf în Complexul Studențesc
Duminică, în jurul orei 16:00, în timpul unei patrulări în zona Complexului Studențesc, polițiștii locali au observat un grup de persoane agitate în fața magazinului Profi de pe strada Daliei, care le-au solicitat ajutorul.
Potrivit comunicatelor, „șeful de magazin le-a comunicat polițiștilor locali că un bărbat a sustras câteva sticle cu băuturi alcoolice și a fugit printre blocuri.” Polițiștii au început imediat urmărirea suspectului și, în urma căutărilor timp de câteva minute pe străduțele din apropiere, au reușit să identifice o persoană care se potrivea semnalmentelor date.
Bărbatul a fost imobilizat și dus înapoi la magazin, unde a fost recunoscut de către reprezentantul și de angajații unității comerciale. Aceștia au precizat că individul a mai fost surprins de camerele de supraveghere și într-o zi anterioară, când a sustras bunuri de pe rafturi.
Suspectul, în vârstă de 39 de ani, are reședința în orașul Buziaș. Acesta a fost predat polițiștilor de la Secția 2 pentru a continua cercetările în legătură cu infracțiunea de furt.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail