Partidul Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a suferit un rezultat dezastruos la alegerile din februarie. Cancelarul Olaf Scholz a fost forțat să se retragă, iar SPD a intrat într-o coaliție de guvernare cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU), conservatoare și victorioasă. Însă, pe măsură ce Germania își redefinește postura externă și de apărare în fața amenințărilor geopolitice tot mai mari, coeziunea acestei coaliții este pusă la îndoială, potrivit unei analize Foreign Policy. SPD-ul alunecă din nou în reflexe proruse demodate, confirmate de o știre recentă: la sfârșitul lunii iunie, parlamentarul de rang înalt Ralf Stegner a fost înlăturat din comisia de supraveghere a serviciilor secrete parlamentare în urma unor rapoarte anterioare conform cărora ar fi participat la o întâlnire clandestină cu persoane apropiate Kremlinului la Baku, subliniază Foreign Policy. Ieșirea din funcție a lui Stegner a avut loc pe fondul unor reorganizări interne care reflectă fractura partidului cu privire la modul de răspuns la agresiunea rusă. Liderul SPD al Bundestagului, cu înclinații estice, Rolf Mützenich, a fost înlăturat din funcție în februarie de către un Lars Klingbeil, mai concentrat pe Europa. Dar apoi, luna trecută - cu doar câteva săptămâni înainte de summitul NATO de la sfârșitul lunii iunie și imediat înainte de congresul partidului SPD - peste 100 de oficiali și membri veterani ai SPD au emis un manifest prin care îndeamnă la revenirea la diplomație cu Moscova. Deși doar cinci membri actuali ai Bundestagului au semnat documentul, simbolismul depășește cu mult numărul. Printre semnatari s-au numărat Mützenich și Stegner, precum și fostul președinte al partidului, Norbert Walter-Borjans, și fostul ministru de Finanțe, Hans Eichel. Fiecare semnatar este reprezentativ pentru curentul pacifist al SPD. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, el însuși membru SPD, a descris manifestul drept „o negare a realității”. El a avertizat: „Putem negocia cu acest [președinte rus Vladimir] Putin doar dintr-o poziție de forță”. Klingbeil a subliniat acest punct: „Forța militară și diplomația nu sunt opuse, ci două fețe ale aceleiași monede”. Cancelarul Friedrich Merz, încercând să evite apariția unei fracturi timpurii a coaliției, a remarcat că „guvernul este pe deplin unit în evaluarea sa a agresiunii Rusiei și a ceea ce ne cere”. Însă, sub această unitate se află o schismă persistentă. Ceea ce a fost odată o dezbatere de politică externă este acum o dilemă de guvernare, deoarece persistența vocilor pro-implicare în cadrul SPD nu numai că amenință coerența internă a partidului, dar riscă și să paralizeze capacitatea Germaniei de a acționa decisiv într-un mediu de securitate european care se deteriorează rapid. Orientarea strategică a SPD către Moscova nu este întâmplătoare - este doctrinară. Născută în era destinderii de la sfârșitul Războiului Rece, Ostpolitik a cancelarului Willy Brandt a marcat o schimbare fundamentală în politica externă vest-germană. Susținând „Wandel durch Annäherung” („schimbare prin apropiere”), Brandt a căutat stabilitatea prin implicare, crezând că dialogul cu blocul sovietic ar putea modera pozițiile intransigente și ar putea tempera confruntarea. Pentru eforturile sale, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1971. În cadrul SPD, Ostpolitik a devenit ceva mai mult decât o politică: a evoluat într-o busolă morală. În timp, acest moralism s-a transformat în reflex. Pe măsură ce Uniunea Sovietică se prăbușea și apăreau noi autocrații rusești, înclinația SPD spre dialog s-a dovedit din ce în ce mai detașată de realitatea strategică. Nicăieri acest lucru nu a fost mai clar decât în ​​timpul mandatului de cancelar al lui Gerhard Schröder (1998–2005). Schröder nu numai că a adâncit dependența energetică a Germaniei de Rusia prin semnarea unui acord pentru conducta Nord Stream 1, dar l-a și lăudat pe Putin ca fiind un „democrat impecabil” - o caracterizare care deja îi punea la încercare credibilitatea în 2004. Angajarea lui Schröder la firme energetice rusești după mandatul de cancelar nu a fost doar discutabilă din punct de vedere etic; ea a simbolizat o orbire strategică care avea să bântuie Berlinul. Dezorientarea partidului nu s-a încheiat cu Schröder. Încă din 2016, după anexarea Crimeei de către Rusia, Frank-Walter Steinmeier, membru al SPD - pe atunci ministru de Externe german și acum președinte - a descris exercițiile defensive ale NATO în Europa de Est drept „zdrăngănituri de săbii” - un limbaj care reflectă mai degrabă simetria morală a Războiului Rece decât evaluarea amenințărilor din secolul XXI. Instinctele retorice ale SPD au rămas astfel înrădăcinate într-o ordine mondială care nu mai exista, chiar dacă Rusia lui Putin a trecut de la o postură revizionistă la o politică revanșardă. Invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a impus o judecată. Ca răspuns, cancelarul de atunci Scholz, el însuși un susținător fidel al SPD, a declarat într-un discurs adresat Bundestagului că momentul a fost un Zeitenwende - un moment de cotitură în politica externă și de apărare a Germaniei. Discursul a marcat o ruptură categorică de la decenii de reținere strategică: Scholz a anunțat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei, un angajament de a îndeplini obiectivul de 2% al cheltuielilor de apărare ale NATO și o încetare bruscă a dependenței Germaniei de energia rusească. Inițial, conducerea SPD a susținut această schimbare. Klingbeil, actualul lider, a recunoscut că credința partidului în „schimbarea prin comerț” a eșuat. El a recunoscut că abordările anterioare față de Rusia au fost o „greșeală” și a afirmat necesitatea unei „Bundeswehr capabi” - armata Germaniei. S-a deschis o fereastră pentru redefinire. Însă redefinirea este rareori liniară, mai ales într-un partid cu o moștenire ideologică ce include pacifism, antimilitarism și o tradiție puternică de susținere a dezarmării. Deși Scholz și Klingbeil au marginalizat temporar vechea gardă, reapariția disidenței a fost inevitabilă. Acum a revenit exact în momentul în care noua coaliție, condusă de Friedrich Merz din CDU, a mers mult dincolo de reformele inițiale ale lui Scholz. Într-o decizie istorică din martie, Bundestagul a modificat Legea fundamentală a Germaniei pentru a scuti cheltuielile de apărare de la Schuldenbremse (frâna constituțională a datoriei), permițând împrumuturi militare nelimitate. Rezultatul: un pachet de apărare pe cinci ani, în valoare de 650 de miliarde de euro, cu cheltuieli anuale care vor crește de la 95 de miliarde de euro în 2025 la aproape 162 de miliarde de euro până în 2029 - echivalentul a 3,5% din PIB-ul german. Proiecțiile pentru începutul anilor 2030 sugerează că cheltuielile de apărare ar putea ajunge la 5% din PIB. Deși manifestul SPD nu pune la îndoială sprijinul pentru Ucraina, acesta solicită „o încercare extraordinar de dificilă” de a relua legătura cu Rusia „odată ce armele vor tăcea”. Critică ceea ce percepe ca o postură de securitate europeană din ce în ce mai militarizată, denunțând o „înaintare neobosită” către înarmare și îndemnând în schimb la revenirea la o „capacitate reciprocă pentru pace” - un vocabular care reformulează exprimările din epoca Războiului Rece într-o lume care nu mai funcționează pe premise ale Războiului Rece. SPD este marcat de o schimbare persistentă a conducerii, un simptom al pluralismului său intern profund instituționalizat și al crizei de identitate. De când Schröder a renunțat la conducerea partidului în 2004, acesta a trecut prin 11 președinți diferiți și câțiva președinți interimari suplimentari, Klingbeil și noul său copreședinte, Bärbel Bas, fiind cei mai recenti din această listă lungă. Pentru a pune lucrurile în perspectivă: CDU a avut doar patru lideri din anul 2000. Deocamdată, Klingbeil a reușit să suprime flancul prorus al SPD, reafirmând o postură mai orientată spre securitate în cadrul partidului. Cu toate acestea, prejudiciul adus autorității sale este greu de ignorat. Recentul său rezultat dezamăgitor la realegere semnalează nu doar nemulțumire internă, ci și o fragilitate latentă în conducerea sa. Noul ministru de Finanțe a înregistrat al doilea cel mai prost rezultat din istoria alegerilor pentru conducerea SPD. Conform rapoartelor, Merz l-a contactat personal pe Klingbeil după vot pentru a evalua dacă acesta poate păstra controlul asupra partidului său, un gest extraordinar care subliniază percepția de vulnerabilitate la vârful SPD. Dacă dinamica de pe câmpul de luptă din Ucraina va reaprinde scepticismul public față de implicarea militară - deși, în februarie 2025, 67% dintre germanii chestionați de Forschungsgruppe Wahlen erau în favoarea sprijinirii Ucrainei cu armament - riscul unor noi tensiuni din coaliția de guvernare va crește. În astfel de condiții, diviziunile ideologice nerezolvate ale SPD-ului ar putea deveni din nou o forță centrifugă, amenințând nu doar conducerea lui Klingbeil, ci și guvernul german însuși.