Are propriile forțe terestre, marină și servicii de informații și controlează arsenalul de drone și rachete al Iranului. Forța sa Quds sau „Ierusalim” este însărcinată cu răspândirea revoluției prin război și îndoctrinare din Irak până în Cornul Africii. Pe plan intern, ucide și mutilează protestatari politici, în timp ce foștii săi membri domină parlamentul și sectoarele petrolier și ingineresc ale țării, urmărind și activități secundare lucrative în contrabandă și achiziții militare. În spatele clericilor cu barbă luxuriantă în stilul Republicii Islamice Iran sunt uniformele verde-sticlă ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, sau IRGC: Waffen-SS, Comintern și mafia iraniană la un loc, scrie autorul și jurnalistul Christopher de Bellaigue în The Times. Măsurând după metode convenționale, războiul cu Israelul a fost un dezastru pentru corp. Pe lângă un program nuclear grav perturbat, cele 12 zile de atacuri israeliene asupra a aproximativ 1.500 de ținte iraniene au lăsat în urmă instalații distruse aparținând IRGC și miliției sale Basij. De asemenea, întipărite în memorie au rămas umilința din partea sabotorilor inamici care acționau cu impunitate și rachetele care zburau prin cerul iranian neprotejat. Printre zecile de gardieni superiori uciși în război s-au numărat Mohammad Bagheri, șeful statului major general al țării, Hossein Salami, comandantul-șef al IRGC, și Amir Ali Hajizadeh, comandantul forțelor aeriene ale acestuia. Israelul susține că a distrus peste 300 de lansatoare de rachete, adică 75% din inventarul Iranului. Când SUA au intervenit weekendul trecut cu un atac aerian uriaș asupra instalațiilor nucleare iraniene, liderii țării au fost atât de dornici să evite escaladarea încât au răspuns cu un atac simbolic asupra unei baze americane (preavertizate în mod corespunzător) din Qatar. Și totuși, măsurile convenționale nu sunt de mare ajutor în evaluarea unui stat revoluționar. „Decapitarea” forței sale de elită nu se pune ca o victorie dacă regimul transformă morții în martiri și le folosește moartea pentru a-i întări pe credincioși și a genera un sentiment de unitate națională - lucru care s-a întâmplat sâmbătă, când loialiștii regimului au fost transportați cu autobuzul în centrul Teheranului pentru a participa la o slujbă funerară imensă pentru ofițerii gărzilor și alți oameni, inclusiv femei și copii, care au fost uciși în războiul recent. Încă de când a purtat un război de opt ani împotriva Irakului lui Saddam Hussein în anii 1980, Iranul a fost obișnuit cu o schimbare rapidă de ofițeri superiori, iar ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem și comandantul-șef al țării, nu pierde timpul și își înlocuiește morții. Miercuri, Mohammad Pakpour, noul comandant al IRGC, care a fost mutat în funcția de conducere de la fosta sa comandă a forțelor terestre ale corpului de armată, a promis că războinicii săi „au degetele pe trăgaci” și că orice altă agresiune israeliană va fi „combătută cu furie”. Joi, Khamenei l-a mustrat pe președintele Trump pentru că a cerut iranienilor să se „predea”, o idee pe care poporul iranian, „cu istoria, cultura și hotărârea sa de fier”, nu o va accepta niciodată. Deodată, acest comunicator extrem de eficient a redefinit victoria. Nu mai înseamnă a fi capabil să aperi spațiul aerian al țării sau să provoci daune semnificative Israelului. Dimpotrivă, așa cum este definit de liderul suprem - și întruchipat de Garda Revoluționară, nucleul ideologic al regimului - a sfida înseamnă a câștiga. Această viziune asupra lumii, care prețuiește rezistența mai mult decât rezultatele, acordând puțină atenție victimelor, își are originea în războiul Iran-Irak, început de Saddam Hussein când a invadat Iranul în septembrie 1980. Ayatollahul Ruhollah Khomeini, primul lider revoluționar al Iranului (și mentorul lui Khamenei), înființase IRGC ca alternativă la armata regulată, pătată ideologic, pe care o moștenise de la șah. Un grup heterogen de adolescenți revoluționari care se formau în batalioane și furau arme de la inamic, preferința noului corp pentru zel mai degrabă decât pentru metodă a dat rezultate. În 1982, Garda și camarazii Basij, ale căror atacuri sinucigașe de tip „val uman” au umplut inamicul de frică, au respins armata lipsită de strălucire (și aprovizionată din Occident) a lui Saddam înapoi peste Shatt al-Arab, granița fluvială a celor două țări. Inspirate de dorința de a-l răsturna pe Saddam și de așteptările revenirii iminente a lui Muhammad al-Mahdi, imamul șiit, forțele revoluționare iraniene au continuat să lupte chiar și după ce Irakul a cerut pacea. Rezultatul a fost un război de uzură îngrozitor care a durat până în 1988, nu a reușit să-l înlăture pe tiranul irakian și a costat Iranului hecatombe de morți, o economie ruinată și o izolare internațională care a durat până în zilele noastre. Propagandiștii iranieni au descris sfidarea țării față de nelegiuitul Saddam și susținătorii săi occidentali ca pe o „Apărare Sacră” și o victorie morală. Eroii acestei epopei, martirii ale căror fețe zâmbesc chiar și acum de pe picturile murale enorme pictate pe pereții blocurilor de apartamente, au fost membri ai Gărzii Revoluționare. Dacă IRGC a ieșit câștigător din Apărarea Sacră, locul său în inimile oamenilor a devenit de atunci mai puțin sigur. Pângăriți de puterea și bogăția lumească, cu copiii studiind în Canada și Marea Britanie, comandanții de astăzi sunt cunoscuți mai puțin pentru sacrificiu decât pentru încălcarea sancțiunilor și reprimarea brutală a mișcărilor de protest interne, cum ar fi cele declanșate de uciderea Mahsei Amini de către poliția moralității regimului din cauza hijabului ei. Tulburările au durat luni de zile și au fost înăbușite cu pierderea a sute de vieți omenești. Corpul de ofițeri militari încă mai produce ocazional câte un erou precum Qassem Soleimani, care, în calitatea sa de comandant al Forței Quds, a sfidat Statele Unite, Israelul și monarhiile arabe sunnite pentru a aduce Irakul, Siria și Libanul în sfera de influență a Iranului în primele două decenii ale acestui secol. În 2020, Soleimani a fost ucis de un atac aerian de precizie ordonat de președintele Trump; la înmormântarea sa de la Teheran au participat un milion de oameni. De atunci, și în special de la atacurile asupra Israelului din 7 octombrie 2023, sfera de influență a Iranului s-a micșorat, pe măsură ce Israelul a demontat brutal „axa de rezistență” a intermediarilor regionali pe care Soleimani a construit-o. Cu cerul de deasupra Republicii Islamice liber de aeronave inamice, cel puțin deocamdată, cei aproximativ 125.000 de oameni ai corpului de armată privesc spre interior. În ultimele zile, au fost efectuate desfășurări de urgență în zonele de frontieră agitate din Kurdistan, în nord-vest, și Baluchistan, în est, iar serviciile de informații ale țării au adunat sute de oameni sub suspiciunea de a ajuta Israelul. (Șase persoane au fost deja executate.) Simpatia publică pentru IRGC, deși a crescut ca urmare a victimelor suferite, va scădea din nou dacă corpul de armată este din nou asociat cu teroarea internă. Khamenei și-a construit o bază de putere ca patron al Gărzilor Islamice și nu există nicio îndoială asupra respectului pe care îl impune. Însă liderul suprem este un bărbat fragil în vârstă de 86 de ani și, atunci când va muri, este puțin probabil ca comandanții IRGC să își transfere loialitatea fără probleme înlocuitorului său ca cleric conducător al țării, chiar dacă acea persoană - așa cum mulți se așteaptă - se dovedește a fi fiul său, Mojtaba. Echilibrul puterii în Republica Islamică s-ar putea înclina în curând dincolo de mullahi și în favoarea bărbaților în verde. Războiul de 12 zile nu a pus capăt ambiguității din jurul intențiilor nucleare ale Iranului. Atât timp cât această ambiguitate persistă, există toate șansele unei reluări a ostilităților. Pentru un număr semnificativ dintre cei din IRGC, au de câștigat din a fi martirizați pentru o cauză sfântă. După cum a spus însuși Khamenei într-un discurs din 2021, „înainte de reapariția lui Mahdi, cei puri sunt testați pe câmpul de luptă al jihadului. Sunt testați în cuptorul necazului și ies din el drepți și mândri”. Citește și: ANALIZĂ Mitul Iranului de neînvins a fost spulberat. Consecințele ar putea fi ample. Contractul social „libertate vs securitate” a fost rupt Ayatollahul Khamenei trece prin cel mai dificil moment de când e liderul religios al Iranului. „Are 86 de ani și stă într-un buncăr”