Galerie Foto Combatanții kurzi ai PKK au început dezarmarea și au dat foc armelor într-o ceremonie „istorică şi democratică”
Inapoi

Galerie Foto Combatanții kurzi ai PKK au început dezarmarea și au dat foc armelor într-o ceremonie „istorică şi democratică”

Postat pe 11 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Aproximativ 30 de combatanţi kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în război împotriva Ankarei de 40 de ani, au lansat vineri, în Irak, începutul unei dezarmări menită să pună capăt celor patru decenii de violenţe, relatează AFP, preluat de News.ro. Potrivit unei jurnaliste AFP, patru comandanţi ai mişcării şi oamenii lor au depus armele - şi le-au dat foc - în cadrul unei ceremonii, vineri dimineaţa, la 50 de kilometri vest de Sulaymaniyah, în regiunea autonomă Kurdistan, în nordul Irakului. Ceremonia s-a desfăşurat în Peştera Shanidar, în care a funcționat o imprimerie care a publicat unul dintre primele ziare kurde, potrivit jurnalistei. PKK a salutat o „operaţiune istorică şi democratică”. Combatanţii urmau să se întoarcă apoi în munţi, în apropiere, unde îşi au baza, a declarat, pentru AFP, un conducător PKK. Reprezentanţi ai Guvernului autonom al Kurdistanului irakian şi preşedintele Nechirvan Barzani au asistat la operaţiuni, însă nu au precizat pe cine a trimis Ankara, în afara unor membri ai serviciilor de informaţii, potrivit presei turce. Autorităţile locale kurde au anunţat cu puţin timp înainte că au doborât două drone în apropierea unor poziţii ale forţelor kurde, cu câteva ore înainte de începerea operaţiunilor. Un proces de pace a fost lansat din toamnă, care urmează să marcheze un nou capitol în cei peste 40 de ani de violenţe care s-au soldat cu cel puţin 40.000 de morţi, şi să rezolve problema kurdă atât la nivel naţional, cât şi regional, potrivit unor experţi. La 27 februarie, liderul PKK Abdullah Öcalan, în vârstă de 76 de ani, care a petrecut 26 de ani în închisoare, a îndemnat mişcarea „să depună armele şi (...) să se dizolve”, subliniind că-şi „asumă responsabilitatea istorică a acestui apel”. Între un număr restrâns de invitaţi, vineri, în mod oficial din motive de securitate, se află aleşi din Partidul Egalităţii şi Democraţiei Popoarelor (DEM, prokurd), mediatorul între PKK şi Guvernul turc. Turcia şi aliaţii săi din Occident consideră PKK drept o mişcare teroristă. În mod paradoxal, un aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, liderul Partidului Mişcarea Naţionalistă (MHP, naţionalist), Devlet Bahceli, a întins mâna inamicului public, căruia i-a propus să le ceară combatanţilor să renunţe la lupta armată şi „să vină să se exprime în Parlament”. Miercuri, într-un mesaj video în turcă, „Apo” („Unchiul”, în limba turcă), cum îl numesc susţinătorii săi, a confirmat iminenţa dezarmării. „Cred în puterea politicii şi păcii sociale şi nu în arme. Şi vă cer să puneţi acest principiu în practică”, a insistat el într-un lung discurs. Şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a exprimat recent încrederea că va vedea „o Turcie fără teroriști” şi speranţa ca „acest proces promiţător să se încheie cu succes, cât mai rapid posibil, fără obstacole şi nici risc de sabotaj”. Un comandant PKK declară că această primă ceremonie este un „gest de bunăvoinţă”. Abdullah Öcalan este în continuare deţinut pe insula-închisoare Imrali, în largul Istanbulului, şi nu cere să fie eliberat, în pofida faptului că comandaţii săi fac din eliberarea sa unul dintre termenii ecuaţiei. „Situaţia şefului nostru, Apo, afectează procesul şi-l încetineşte”, declara săptămâna trecută un oficial de rang înalt din cadrul PKK, Mustafa Karasu. Prin faptul că refuză să-şi lege soarta personală de viitorul procesului de pace, Öcalan „contrazice condiţiile impuse de Partid, care cerea eliberarea sa, pentru ca să poată să ducă la bun sfârşit procesul de pace”, notează un istoric al mişcărilor kurde, Boris James. Acest cercetător relevă totodată lipsa unui „actor terţ care să garanteze probitatea procesului” şi subliniază că „o neîncredere foarte puternică există între PKK şi statul turc, or statul le-a dat puţine garanţii” combatanţilor kurzi. Combatanţii kurzi au denunţat cu regularitate o continuare a unor bombardamente turce asupra poziţiilor lor în Irak, în ciuda procesului în curs. După ultimele confruntări armate violente care au însângerat oraşul turc majoritar kurd Diyarbakir (sud-est), în 2015, combatanţii PKK au rămas cantonaţi în principal în Munţii Qandil, în Irak, unde sunt vizaţi în operaţiuni ale armatei turce.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

10:47

Școală verde la Șag cu peste 2 milioane de euro. Primăria caută firmă care să realizeze clădirea

O școală verde se va construi în comuna Șag. Acest proiect va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15 – Educație. Valoarea investiției se ridică la 10,7 milioane de lei cu tot cu TVA, deci peste două milioane de euro. Firmele interesate își pot depune ofertele în SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice până în 5 septembrie, la ora 15. „Noua clădire de
Image Description

10:22

Doi frați minori din Timișoara, dispăruți de câteva zile. Poliția cere ajutorul populației

Polițiștii din Timișoara caută doi frați minori, care au dispărut de câteva zile. Tatăl lor a anunțat dispariția în această dimineață, în jurul orei 7. Este vorba despre David Dumitrescu, de 9 ani, și Rafael-Avram Dumitrescu, de 14 ani. David Dumitrescu are 1,40 m înălțime, păr șaten spre blond și ochi căprui. La momentul dispariției purta pantaloni gri, tricou galben și adidași albi cu gri. Rafael-Avram Dumitrescu are 1,60 m
Image Description

09:16

FOTO. Casă cuprinsă de incendiu în Timișoara. Proprietarul a suferit mai multe arsuri și a fost transportat de urgență la spital

În această dimineață, pe strada Orăștie din Timișoara, o casă a fost cuprinsă de flăcări, după care incendiul s-a extins la acoperiș și la o anexă din apropiere, iar proprietarul, care a încercat să stingă focul singur, a fost rănit. Pompierii au intervenit de urgență cu 14 salvatori, trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare la înălțime și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent, pe
Image Description

08:56

VIDEO. Două sensuri giratorii temporare din Giroc, desființate de CJT. Vor deveni permanente

Primăria Giroc a construit un sens giratoriu în apropiere de linia de cale ferată care traversează Calea Timișoarei. Urmează ca administrația județeană să amenajeze două sensuri giratorii. Cele provizorii, realizate din parapeți din plastic, vor fi desființate. Amenajările se vor face pe Calea Timișoarei, la intersecția cu strada Jupiter și cu bulevardul Soarelui. Potrivit lui Alfred Simonis, președintele CJT, lucrările ar putea demara până la sfârșitul acestui an, fiind prevăzută
Image Description

07:36

Tragedie la Periam. O țigară nestinsă a dus la moartea unui bărbat, iar două persoane au fost rănite

Un incendiu izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00:40, a făcut victime în localitatea Periam din Timiș. Pompierii de la ISU Timiș au intervenit cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și 13 subofițeri. Alături de ei au participat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Periam. La sosirea echipajelor, focul era într-o cameră a unei locuințe. Incendiul a fost stins înainte să se extindă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:18

- Neamt - Capcanele anunțurilor online: ce ascund, de fapt, promisiunile false de angajare

Polițiștii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de promisiuni false de angajare, care ascund deseori tentative de fraudă și pot lăsa victimele fără bani și fără loc de muncă. „Sub umbrela unei promisiuni de angajare, uneori se ascund înșelătorii periculoase. Există persoane care profită de dorința oamenilor de a găsi un loc de muncă sau o oportunitate de câștig rapid. Sub pretextul unei angajări avantajoase sau al unei investiții «garantate», aceștia
Image Description

11:11

- Cluj - Boc îi cedează lui Tișe o clinică din centrul Clujului. Consiliul Local convocat de urgență să aprobe transferul. Condiția este să nu-i schimbe destinația!

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca este convocat astăzi, în regim de urgență, pentru a dezbate și vota un proiect de hotărâre prin care un imobil medical din centrul orașului ar urma să fie transferat din patrimoniul municipiului în cel al județului. Este vorba despre „Pavilionul polifuncțional medical de utilitate publică” situat pe strada Clinicilor nr. 3-5, imobil înscris în Cartea funciară nr. 354383, cu număr cadastral 354383-C14. Clădirea are patru
Image Description

11:09

- Cluj - Au fost găsite rudele clujencei decedate în Grecia, al cărei trup era la morgă, nerevendicat de nimeni. Pentru implicarea voastră: Jos pălăria!

O poveste emoționantă care a mobilizat comunitatea s-a încheiat cu un deznodământ pozitiv. Familia Mariei Magdolna Crișan, clujeanca în vârstă de 56 de ani decedată în Grecia, a fost găsită. TRAGIC: Sunt căutate rudele unei clujence decedate în Grecia. Trupul Mariei Crișan este la morgă și nimeni nu vine după el. Puteți ajuta cu un SHARE - Ştiri de Cluj Femeia, stabilită de mai mulți ani în străinătate, a murit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete