Medvedev amenință din nou: „Uniunea Europeană, burdușită cu arme, este un inamic real al Rusiei, aşa ar trebui să fie tratată”
Inapoi

Medvedev amenință din nou: „Uniunea Europeană, burdușită cu arme, este un inamic real al Rusiei, aşa ar trebui să fie tratată”

Postat pe 25 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut miercuri că Uniunea Europeană s-a transformat într-un inamic al Rusiei ce reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea acesteia, şi că, în prezent, Moscova se opune aderării Ucrainei la blocul comunitar, relatează Reuters. Rusia se opune de mult timp aderării Ucrainei la NATO, acesta fiind şi unul dintre motivele prezentate de Moscova pentru decizia de lansare a invadării Ucrainei în februarie 2022, însă în trecut Moscova era mai relaxată cu privire la perspectiva ca Ucraina să devină membră a UE. Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în iunie 2022 că nu are „nimic împotriva'' acestei posibilităţi, iar în februarie acest an Kremlinul a afirmat chiar că Ucraina are dreptul suveran de a adera la Uniunea Europeană. Totuşi Medvedev, care acum este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate Naţională al Rusiei, a subliniat că UE s-a transformat dintr-un bloc economic dedicat prevenirii războiului într-o organizaţie antirusă politizată ce devine treptat un bloc militar. „Astăzi Bruxellesul este un inamic real al Rusiei. În forma sa actuală distorsionată, Uniunea Europeană nu este pentru noi o ameninţare mai mică decât Alianţa Nord-Atlantică'', a scris Dmitri Medvedev pe Telegram. El a adăugat că, de aceea, este eronat de afirmat acum că Ucraina ar trebui să fie liberă ''să se alăture cui vrea'', în afară de NATO. „Uniunea Europeană, înţesată de arme, este o ameninţare directă pentru Rusia. Exact aşa ar trebui ea să fie tratată, cel puţin până îşi schimbă abordarea faţă de noi. De aceea, aşa-numita idee de Ucraina în UE este un pericol pentru ţara noastră'', a accentuat fostul şef al statului rus. La scurt timp de la începerea războiului cu Rusia în 2022, Ucraina a depus cererea de aderare la UE, iar în vara aceluiaşi an a obţinut statutul oficial de ţară candidată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

19:43

Doi minori dispăruți din Lugoj, poliție în acțiune

Doi minori dispăruți din Lugoj, poliție în acțiune Poliția din Lugoj a declanșat o serie de verificări pentru găsirea a două adolescente dispărute. Potrivit informațiilor, pe data de 21 august, în jurul orei 7:30 dimineața, un bărbat, care activează ca părinte social într-o fundație ce oferă sprijin copiilor vulnerabili, a sesizat autoritățile că cele două fete au plecat de la fundație și nu s-au mai întors. Fetele sunt Raducanu Denisa-Briana, în vârstă
Image Description

18:51

Accident tragic în munții Făgăraș din județul Argeș

Accident tragic în munții Făgăraș din județul Argeș Un accident grav s-a produs în zona Capra din Munții Făgăraș, județul Argeș, unde un autoturism Suzuki Vitara s-a prăbușit de la aproximativ 200 de metri în afara drumului. Potrivit salvamontiștilor din Argeș, la sosirea echipelor de intervenție, în mașină erau patru persoane decedate. Conform șefului DSU, victimele sunt patru tineri cu vârste între 20 și 23 de ani, doi băieți și două fete.
Image Description

14:27

poliția locală din timișoara primește amenzi pentru parcare neregulamentară

Poliția locală din Timișoara a început să dea amenzi pentru parcarea ilegală în Piata Volanta, însă odată cu această măsură, a apărut o situație surprinzătoare. Imagini și imaginații pe rețelele de socializare arată că mașina Poliției Locale parcata necorespunzător, uneori chiar neregulamentar. Un cititor a scris că „totuși, mașina Poliției Locale este parcată cel puțin necorespunzător, dacă nu chiar neregulamentar. Oare își dau și lor amendă?” În urma solicitării noastre, reprezentanții
Image Description

12:22

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Cleveland

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Cleveland Jucătoarea română Sorana Cîrstea a ajuns în finala turneului WTA 250 de la Cleveland, după o victorie în semifinală împotriva rusoaicei Anastasia Zaharova. Cîrstea (35 de ani, locul 112 WTA), venit din calificări, a învins-o cu scorul de 6-1, 7-5, după o oră și 18 minute de joc. Potrivit site-ului tion.ro, ea a dominat clar primul set, câștigat cu 6-1,
Image Description

11:24

Consiliul județean Timiș și spitalul județean Timișoara depun proiect pentru un nou corp de clădire

La finalul anului trecut, Consiliul Județean Timiș împreună cu Spitalul Județean Timișoara au depus o cerere de finanțare pentru construirea unui nou corp de clădire, situat lângă Centrul de Mari Arși, care este deja aproape finalizat în proporție de 80%. Potrivit declarațiilor ministrului sănătății, Alexandru Rogobete, citează tion.ro, proiectul are o valoare de aproape 200 de milioane de euro și face parte din Programul Național de Investiții în Infrastructura de
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:15

- Maramures - Duminica a 11-a după Rusalii: o invitație la iertare și reflecție asupra sufletului

Duminica a 11-a după Rusalii: o invitație la iertare și reflecție asupra sufletului Se simte cum liniștea dimineții coboară peste lume, iar clopotele sună din nou pentru a chema la rugăciune. Este Duminica a 11-a după Rusalii, o zi în care Biserica ne pune în față una dintre cele mai emoționante parabole ale lui Hristos: pilda datornicului nemilostiv (Matei 18, 23-35). Conform site-ului emaramures.ro, povestea vorbește despre un om care era dator
Image Description

08:13

- Botosani - Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va sfinți biserica din județul Botoșani

Inaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent duminică, 24 august, în satul Oneaga, pentru a sfinți biserica locală. Alături de el, va fi un sobor de preoți și diaconi. Potrivit informării, această biserică, numită "Sfințul Mare Mucenic Gheorghe – Parohia Oneaga", împlinește anul acesta 150 de ani de la ridicare. Preotul paroh, Stefan-Radu Musteata, menționează că evenimentul reprezintă un moment important pentru comunitatea locală. El explică că "cu emoție și
Image Description

08:08

- Externe - armata SUA va moderniza elicopterele Black Hawk pentru lansarea dronelor în timpul zborului

Armata Statelor Unite va moderniza flota de elicoptere UH-60 Black Hawk, permițându-le să lanseze drone în timpul zborului. Anunțul a fost făcut recent, potrivit sursei digi24.ro, în cadrul unui contract în valoare de 43 de milioane de dolari, semnat cu producătorul Sikorsky. Conform comunicatului, modernizarea va include actualizări de software și hardware, astfel încât echipajele să poată opera drone simultan în timpul misiunilor. Această inovație face parte din eforturile armatei de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete