Un artist face naveta cu avionul din Argentina în Marea Britanie, pentru că e mai ieftin decât să stea în chirie la Londra
Inapoi

Un artist face naveta cu avionul din Argentina în Marea Britanie, pentru că e mai ieftin decât să stea în chirie la Londra

Postat pe 20 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Un artist care a fost evacuat din chirie de proprietarul casei în care locuia la Londra a început să facă naveta din Argentina, unde chiria este mult mai ieftină și acoperă costul biletului de avion, relatează The Guardian. Andy Leek, de 38 de ani, ale cărui lucrări numite Notes to Strangers sunt lipite pe pereți din peste 20 de orașe britanice și europene, s-a mutat la Buenos Aires, unde chiriile sunt de câteva ori mai mici, și se întoarce în Marea Britanie aproximativ o dată la două luni. Zborul costă mai puțin decât un abonament de tren lunar între Bristol și Londra. Decizia lui Leek de a se muta în Argentina vine în condițiile în care chiria medie privată din Regatul Unit a crescut cu 9,2% în ultimul an, iar în Londra, cu 11,2%, conform ultimelor cifre de la Oficiul Naţional de Statistică, publicate miercuri. Este cea mai mare creștere anuală din 2015 și echivalează cu o creștere „dureroasă” de 2.500 de lire sterline a cheltuielilor medii anuale cu chiria din Londra, potrivit Fundației Joseph Rowntree. „Am atât de multă dragoste pentru Londra, dar sunt atât de supărat pe ea”, a spus Leek. „Cred că mulți oameni simt același lucru. Cu cât criza locuințelor crește, cu atât mai mulți oameni vor locui în Glasgow, Manchester sau în colțuri îndepărtate ale lumii”, spune artistul. În ultimii ani, creșterea chiriilor a scos din ce în ce mai mulți oameni din capitala britanică. O nouă analiză Hamptons arată că în primele trei luni ale anului 2024, 36% dintre chiriașii din Londra care au decis să se mute au părăsit capitala, în creștere de la 27% în 2012. Leek, fost director de artă la o agenție de publicitate, câștigă bani vânzând versiuni ale lucrărilor sale Notes to Strangers, luând comisioane speciale pentru mărci și vorbind în public. El plătea o chirie de 1.000 de lire sterline pe lună pentru un apartament în Brixton, dar a fost nevoit să doarmă o vreme pe la prieteni, după ce proprietarul l-a evacuat și nu și-a putut permite să închirieze o nouă locuință, din cauza creșterii prețurilor. În Argentina, el realizează un documentar despre o formație rock, care se concentrează parțial pe criza și mai profundă a costului vieții de acolo. În Argentina, inflația extremă a dus la o creștere a prețurilor cu peste 50% în doar primele trei luni ale acestui an. El a spus că „se simte apropiat” de trupă, Los Titeres (Păpuși, în traducere) al cărei progres este încetinit de faptul că membrii formației sunt nevoiți să aibă și locuri de muncă stabile și nu își pot permite să facă înregistrări de înaltă calitate. De când s-a mutat în Argentina, Leek a plătit 400 de lire sterline pe lună chirie și a mers cu avionul înapoi la Londra de patru ori. „E mult mai ieftin decât să stai la Londra, să faci față grijilor și să nu te descurci cu banii”, explică el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

18:44

Minodora, Adriana Antoni și alți artiști cântă la Ruga satului Urseni

Artiști renumiți vor cânta pentru localnici și invitații lor. „Vă invităm să petrecem împreună două seri pline de tradiție, muzică și voie bună, la Ruga satului Urseni, un eveniment care aduce comunitatea împreună, cu respect pentru obiceiuri și bucurie în suflet!”, au transmis reprezentanții Primăriei Moșnița Nouă. Vineri, 15 august Artiști invitați: Minodora, Simona Costin și formația, Liliana Todea și formația Sâmbătă, 16 august De la ora 19:00, Ruga continuă
Image Description

16:56

„Music Bingo” revine la Timișoara cu ediția a 2-a, pentru sprijinirea animăluțelor salvate de Asociația Poli

După succesul primei ediții, evenimentul promite o după-amiază plină de muzică, distracție și fapte bune, prin care participanții pot contribui la susținerea animalelor aflate în grijă asociației. Participanții vor participa la două runde de bingo cu hiturile anilor 2000 și cele mai îndrăgite melodii românești. Câștigătorii vor avea parte și de premii speciale. Accesul se face pe bază de donație minimă de 15 lei pe bilet, iar pentru cei care
Image Description

16:08

Accident provocat de un șofer de 81 de ani, la Margina. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe DN 68A, după-amiază, la ieșirea din localitatea Margina, în direcția Coșava. Potrivit polițiștilor, Un bărbat în vârstă de 81 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a lovit din spate o mașină care circula în fața sa, condusă de un bărbat de 45 de ani. Șoferul de 45 de ani a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost
Image Description

15:18

Intervenție a pompierilor într-un apartament din Timișoara. O oală a fost uitată pe foc

Un moment de neatenție putea avea consecințe grave, marți după-amiază, într-un bloc de pe strada Nicolae Labiș din Timișoara. În jurul orei 14, locatarii imobilului au observat fum ieșind dintr-un apartament și au sunat imediat la 112. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD de la Detașamentul 2 Timișoara. Pompierii au intrat în locuință și au găsit o femeie conștientă, cooperantă, aflată
Image Description

14:34

FOTO. Ritm „mai alert” pe Rebreanu. O parte a lucrărilor ar putea fi reprogramate

Pe scurt, reprezentanții primăriei anunță că vor impune „un ritm mai alert” pe bulevardul Liviu Rebreanu. „Am fost pe șantier să verific stadiul lucrărilor și am cerut echipelor SDM să accelereze ritmul, astfel încât la începutul școlii să fie gata cel mai lung dintre tronsoanele în lucru. Fac un apel și către compania de gaz să intensifice intervențiile, pentru că nu permitem amânări care afectează zilnic mii de timișoreni care
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:16

- Iasi - Guvernatorul Băncii Naţionale a României: Nu sunt singur că o să ne încadrăm în ţinta de deficit de 7%

Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt mult mai grele decât cele de majorare a impozitelor, însă nu este singur că o să ne încadrăm în ţinta de deficit de 7%, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în coferinţa de presă privind raportul trimestrial asupra inflaţiei, scrie news.ro. ”Nu sunt sigur că o ne încadrăm în ţinta de 7%, dar dacă tendinţa este de reducere a
Image Description

04:14

- Iasi - Este legal să filmezi pacienții și medicii din secția ATI? Răspunsul unei autorități pentru un spital din România

În cazul pacienților din ATI, unde majoritatea nu sunt capabili să își exprime acordul, monitorizarea video poate fi justificată doar în condiții speciale. De asemenea, angajații spitalului trebuie să fie informați clar despre supravegherea la locul de muncă, iar spațiile monitorizate trebuie să fie semnalizate vizibil. Un spital din România a cerut recent clarificări oficiale pentru a monta camere video cu sunet în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Image Description

03:52

- Iasi - Arsurile solare superficiale – cum să acționezi corect acasă + ce greșeli să nu faci (P)

Expunerea la soare este plăcută și benefică pentru organism atunci când este făcută cu moderație, dar poate deveni periculoasă în lipsa protecției adecvate. O simplă zi petrecută la plajă sau o plimbare fără cremă de protecție poate duce la o arsură solară superficială, care, deși nu este gravă în mod obișnuit, poate fi extrem de neplăcută. Acest articol îți oferă un ghid complet despre cum să îngrijești arsurile solare ușoare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete