Înapoi
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale se încheie sâmbătă dimineață
Nationale

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale se încheie sâmbătă dimineață

Postat 3 ore în urmă

Update 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale se încheie sâmbătă dimineață

Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, începând cu ora 07:00 a zilei de sâmbătă, 6 decembrie 2025, campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie încetează. De la acest moment și până duminică, la ora 21:00, orice formă de propagandă electorală este interzisă.

Scrutinul local parțial vizează funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București, precum și funcții de primar în 12 localități. Mandatele obținute vor fi valabile până la următoarele alegeri locale generale.

Votarea va avea loc în 1.771 de secții, deschise între orele 07:00 și 21:00, în ziua de 7 decembrie. Date privind prezența la vot, defalcată pe categorii de vârstă, mediu și gen, vor fi disponibile în timp real pe pagina Autorității Electorale Permanente.

Autoritatea Electorală Permanentă face apel către competitorii electorali „să respecte cu strictețe prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală, în vederea asigurării desfășurării corecte și transparente a procesului electoral”. Potrivit digi24.ro, cheltuielile electorale și contribuțiile depuse pot fi consultate pe www.finantarepartide.ro, iar rezultatele votării vor fi disponibile imediat după încheierea procesului electoral pe site-ul www.roaep.ro.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe