Gabriel Resources și RMGC au deschis mai multe procese prin care contestă sechestrul pus de statul român pe acțiunile companiei
Inapoi

Gabriel Resources și RMGC au deschis mai multe procese prin care contestă sechestrul pus de statul român pe acțiunile companiei

Postat pe 21 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dar şi compania RMGC, în cadrul căreia este asociat. Gabriel Resources contestă sechestrul pus pe acţiunile RMGC în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are faţă de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câştigării procesului desfăşurat la Washington. În procese separate, şi RMCG a dat în judecată autorităţile române, reprezentate de mai multe instituţii, transmite News.ro. Luna aceasta, mai multe procese au fost deschise la Tribunalul Alba, dosarele având ca reclamanţi societatea Gabriel Resources (Jersey) Limited şi compania Roşia Montană Gold Corporation. Este vorba despre patru procese, toate înscrise pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie. În două dintre dosare reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited în calitate de Asociat Majoritar La Roşia Montană Gold Corporation SA, iar în alte două reclamant este societatea Roşia Montană Gold Corporation SA. Procesele au ca obiect „plângere împotriva rezoluţiei directorului Oficiului Registrului Comerţului” din judeţul Alba. În cele două procese intentate de Gabriel Resources, compania dă în judecată Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, dar şi compania mamă, RMGC, la care şi Statul Român are o parte din acţiuni. În procesele deschise de Roşia Montană Gold Corporation SA, compania cheamă în instanţă Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba. Ziarul Unirea notează că, în aceste dosare, Gabriel Resources contestă o rezoluţie emisă la 1 aprilie 2024 de către directorul Registrului Comerţului din judeţul Alba, prin care a fost pus sechestru pe acţiunile RMGC. Decizia a fost luată la solicitarea reprezentanţilor ANAF, prin Administraţia Finanţelor Publice Alba, în contul datoriei de aproximativ 10 milioane de dolari pe care Gabriel Resources o are faţă de Statul Român, reprezentând daunele acordate statului român în urma câştigării procesului desfăşurat la Washington, la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID). „ANAF a transmis o notificare de plată celor de la Gabriel Resources la sfârşitul lunii martie 2024 şi, ulterior, a solicitat ORC instituirea sechestrului asigurător pe participaţia de 80,69% a societăţii la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), acţiunile neputând fi vândute sau transferate de către compania minieră cu sediul în judeţul Alba”, notează Ziarul Unirea. În niciunul dintre cele patru dosare nu a fost stabilit încă primul termen de judecată. Jurnaliştii locali citează un comunicat din 5 aprilie al Gabriel Resources, făcut public pe site-ul bursei din Toronto, Canada, unde sunt tranzacţionate acţiunile societăţii. „Guvernul României a solicitat companiei şi co-reclamantului său în arbitrajul ICSID, Gabriel Resources, să soluţioneze ordinul privind costurile şi a precizat că va lua măsuri pentru a le pune în aplicare. În acest sens, din documentele publice reiese că statul român a solicitat măsuri de precauţie în România pentru a impune restricţii privind vânzarea sau transferul acţiunilor deţinute de Gabriel Jersey în filiala sa din România, Roşia Montană Gold Corporation SA, până la soluţionarea ordonanţei privind costurile. Compania consideră că aceste acţiuni sunt premature şi suferă de vicii de procedură”, se arată în comunicat. Premierul Marcel Ciolacu declarat, chestionat despre faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus sechestru asigurator pe acţiunile Gabriel Resources din cauza căruia compania nu poate vinde acţiunile deţinute în proiectul Roşia Montană, că ANAF îşi face datoria şi au fost pornite procedurile legale. „Presupun că şi dacă ei câştigau procesul, făceau la fel”, a mai spus şeful Guvernului. „Îşi face datoria ANAF. Am câştigat un proces. S-au pornit procedurile legale. Presupun că şi dacă ei câştigau procesul, făceau la fel”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat dacă ştie şi are de comentat ceva despre faptul că ANAF a pus sechestru pe acţiunile companiei Gabriel Resources şi astfel nu poate vinde acţiunile deţinute în proiectul Roşia Montană, vineri, după vizita făcută la şantierul proiectului „Centura Bârlad”. Pe 8 martie, tribunalul arbitral de la Washington a respins pretenţiile reclamanţilor în cazul Roşia Montană, companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), obligând companiile să plătească României cheltuielile de judecată, dar şi dobândă. Reprezentanţii companiei Gabriel Resources şi-au exprimat atunci „dezacordul ferm” şi au spus că decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, care a dat câştig de cauză României în dosarul Roşia Montană, este „în întregime incompatibilă cu orice evaluare obiectivă a probelor prezentate în acest caz”, invocând în acest sens opinia separată exprimată de unul dintre arbitri. „Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului cheltuielile de judecată ale procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc reprezentată de rata de dobânda la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri şi până la plata integrală. Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată ale acestuia în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON şi 928,641.70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, aşa cum este reprezentată de de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni de la data prezentei hotărâri şi până la plata integrală. Respinge toate celelalte pretenţii formulate de părţi”, precizează decizia tribunalului arbitral de la Washington
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

19:07

Sportivii de la ACS Floreta Timișoara au obținut cinci medalii la Campionatul Național de Copii

Clubul ACS Floreta Timișoara a obținut cinci titluri de campion și trei titluri de vice-campion, prin sportivii săi: Clara Maxim, care a câștigat titlul la floretă feminin Under11 individual; Elena Adoch, care a obținut medalia de argint la floretă feminin individual U11, Rareș Popescu a luat aur la categoria U13 ani, Anton Amarinei a luat aur la categoria U9 ani, Ecaterina Dornean aur la categoria U9 ani, Eduard Tion argint
Image Description

19:00

O lugojeancă dă în judecată primăria: nu este de acord cu izolarea gratuită a blocului

În timp ce unii locatari fac eforturi financiare pentru a-și anvelopa apartamentele, la Lugoj, Mihaela-Iuliana Zaharia a anunțat primăria că o dă în judecată din acest motiv. „Chem în judecată Primăria Lugoj deoarece eu nu doresc ca primăria să izoleze apartamentul meu neavând dreptul să mă oblige în acest caz. Menționez că am fost contactată de un reprezentant al primăriei, unde eu am depus o cerere Primăriei Lugoj în care
Image Description

17:41

Timișoreanul Luca Zanfir, selecționat în lotul național pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European 2025

Sportivul timișorean va reprezenta România în proba de 100 de metri, cunoscută drept „proba regină” a atletismului, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce se va desfășura în perioada 20 – 26 iulie 2025, la Skopje, în Macedonia de Nord. Competiția va reuni peste 4.000 de sportivi din cele 48 de țări membre ale Asociației Comitetelor Olimpice Europene, care se vor întrece în 15 discipline sportive. FOTE este cel
Image Description

14:59

FOTO. Muncitorii vor monta acoperișul la noua arenă „Eroii Timișoarei”. Stadiul lucrărilor

Tribunele Arenei Eroii Timișoarei, construită de Primăria Timișoara pe Calea Buziașului, vor fi parțial acoperite din această vară. Până la finalul anului vor fi acoperite complet. Cele patru turnuri care vor susține acoperișul au fost finalizate, iar operațiunile de montare a structurii metalice vor începe la mijlocul lunii viitoare la Peluza Est. „Sunt mulțumit de ritmul lucrărilor. E o investiție mult așteptată de timișoreni. Practic e primul stadion construit în
Image Description

14:48

Cod Portocaliu de vijelii în mai multe localități din Timiș, valabil vineri după-masă

Se așteaptă grindină de dimensiuni medii, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În Timiș sunt vizate localitățile: Buziaș, Săcălaz, Ciacova, Peciu Nou, Cărpiniș, Sânmihaiu Român, Liebling, Racovița, Cenei, Sacoșu Turcesc, Darova, Victor Vlad Delamarina, Giulvăz, Tormac, Uivar, Boldur, Chevereșu Mare, Checea, Foeni, Otelec, Nițchidorf, Parța; Pe aceeași temă: Mesaj RoAlert de vreme extremă trimis timișorenilor. Sunt preconizate vijelii și căderi de grindină Your email address will not be
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:18

- Constanta - Ajută-l pe Raul să se vindece! Un băiețel de 3 ani din Năvodari are nevoie de sprijinul nostru pentru a învinge boala

„Cu o durere greu de pus în cuvinte, dar cu speranță în inimă, scriu aceste rânduri în numele băiețelului meu, Raul, un copil de numai 3 ani și 9 luni, care trece prin cea mai grea încercare a vieții lui”, transmite mama lui, Alexandra. Refuzând să cedeze în fața unui verdict medical atât de dur, familia lui Raul a decis să continue investigațiile într-o clinică din Turcia, în speranța unui
Image Description

20:12

- Neamt - A intrat cu bicicleta în autoutilitară

Un biciclist neatent a fost victima unui accident rutier produs pe 26 iunie în localitatea Rediu. Conform poliţiştilor, biciclistul nu a respectat, într-o intersecţie, semnificaţia indicatorului Oprire şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, fiind ulterior transportat la spital. “La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Rediu.
Image Description

20:08

- Maramures - Falsuri cu nume oficial: CECCAR, ținta unor fraude cibernetice

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a identificat apariția, în ultima perioadă, a unor site-uri clonă, conturi false pe rețelele sociale și adrese de e-mail care utilizează în mod abuziv denumirea și/sau logoul CECCAR. Fenomenul este similar cu cel înregistrat recent în cazul altor instituții publice, precum Serviciul Român de Informații (SRI) sau Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Subliniem că acestea nu aparțin CECCAR și promovează
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete