Grindeanu, „surprins” de indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație: E inadmisibil. Sunt scăpate de sub control
Inapoi

Grindeanu, „surprins” de indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație: E inadmisibil. Sunt scăpate de sub control

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor timp de trei ani și jumătate, a declarat marți despre indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație ale companiilor aflate până ieri în subordinea sa că sunt „scăpate de sub control”. Surprins că membrii acestora câștigă mai mult ca președintele, acum anunță că vor fi tăiate. „Sunt de acord şi, ca preşedinte interimar (al PSD - n. r.), am şi semnat acel acord politic şi, de asemenea, asumăm programul de guvernare pe ceea ce înseamnă, dacă vreţi, toate aceste inechităţi, lucruri care ţin de justiţie socială. E inadmisibil ca indemnizaţia la un consiliu de administraţie, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, toate lucrurile pe care le ştiţi, mergând o dată pe lună, poate de două ori pe lună, să fie mai mare decât salariul preşedintelui. Toate aceste lucruri trebuie reglate şi vor fi reglate şi sunt partener mai mult decât determinat în această coaliţie să facem lucrurile astea. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizaţii de bun simţ în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizaţii cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie. Şi suntem de acord cu treaba aceasta”, a transmis Grindeanu. Potrivit acestuia, grila de salarizare pentru membrii consiliilor de administraţie va fi stabilită în funcţie de importanţa companiei. „Modul în care s-a discutat în coaliţie este următorul: va fi un fel de grilă, în funcţie şi de importanţa acelei companii, că una e, de exemplu, să fii membru în Consiliul de Administraţie la Portul Constanţa sau la Aeroportul Bucureşti sau la CNAIR şi alta e să fii membru în Consiliul de Administraţie la tipografia CFR. Totuşi, vorbim de altceva. Dar chiar şi acolo lucrurile trebuie să fie nu mult, foarte mult coborâte, şi atunci trebuie să existe o asemenea gradare sau diferite nivele pentru aceste indemnizaţii din consiliile de administraţie. Şi da, fără niciun fel de problemă, aceste lucruri trebuie corectate. Au scăpat de sub control, evident”, a precizat el. Fostul ministru al Transporturilor a susţinut că bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti „nu a trecut'”, în consecinţă nu s-au mărit indemnizaţiile membrilor CA al CNAB. La rândul său, Ciprian Şerban, noul ministru al Transporturilor, a fost întrebat ce va face ca să nu mai existe salarii atât de mari pentru şefii companiilor de stat, cum este cel al directorului general al CFR Călători, iar acesta a răspuns: „După această conferinţă, chiar cu domnul director am întâlnire, unde voi discuta. Mă aşteaptă”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

19:43

Doi minori dispăruți din Lugoj, poliție în acțiune

Doi minori dispăruți din Lugoj, poliție în acțiune Poliția din Lugoj a declanșat o serie de verificări pentru găsirea a două adolescente dispărute. Potrivit informațiilor, pe data de 21 august, în jurul orei 7:30 dimineața, un bărbat, care activează ca părinte social într-o fundație ce oferă sprijin copiilor vulnerabili, a sesizat autoritățile că cele două fete au plecat de la fundație și nu s-au mai întors. Fetele sunt Raducanu Denisa-Briana, în vârstă
Image Description

18:51

Accident tragic în munții Făgăraș din județul Argeș

Accident tragic în munții Făgăraș din județul Argeș Un accident grav s-a produs în zona Capra din Munții Făgăraș, județul Argeș, unde un autoturism Suzuki Vitara s-a prăbușit de la aproximativ 200 de metri în afara drumului. Potrivit salvamontiștilor din Argeș, la sosirea echipelor de intervenție, în mașină erau patru persoane decedate. Conform șefului DSU, victimele sunt patru tineri cu vârste între 20 și 23 de ani, doi băieți și două fete.
Image Description

14:27

poliția locală din timișoara primește amenzi pentru parcare neregulamentară

Poliția locală din Timișoara a început să dea amenzi pentru parcarea ilegală în Piata Volanta, însă odată cu această măsură, a apărut o situație surprinzătoare. Imagini și imaginații pe rețelele de socializare arată că mașina Poliției Locale parcata necorespunzător, uneori chiar neregulamentar. Un cititor a scris că „totuși, mașina Poliției Locale este parcată cel puțin necorespunzător, dacă nu chiar neregulamentar. Oare își dau și lor amendă?” În urma solicitării noastre, reprezentanții
Image Description

12:22

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Cleveland

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Cleveland Jucătoarea română Sorana Cîrstea a ajuns în finala turneului WTA 250 de la Cleveland, după o victorie în semifinală împotriva rusoaicei Anastasia Zaharova. Cîrstea (35 de ani, locul 112 WTA), venit din calificări, a învins-o cu scorul de 6-1, 7-5, după o oră și 18 minute de joc. Potrivit site-ului tion.ro, ea a dominat clar primul set, câștigat cu 6-1,
Image Description

11:24

Consiliul județean Timiș și spitalul județean Timișoara depun proiect pentru un nou corp de clădire

La finalul anului trecut, Consiliul Județean Timiș împreună cu Spitalul Județean Timișoara au depus o cerere de finanțare pentru construirea unui nou corp de clădire, situat lângă Centrul de Mari Arși, care este deja aproape finalizat în proporție de 80%. Potrivit declarațiilor ministrului sănătății, Alexandru Rogobete, citează tion.ro, proiectul are o valoare de aproape 200 de milioane de euro și face parte din Programul Național de Investiții în Infrastructura de
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:08

- Externe - Armata SUA își echipează elicopterele Black Hawk pentru lansarea de drone. „Vor mai fi și alte schimbări pe câmpul de luptă”

Flota de elicoptere UH-60 Black Hawk a US Army va putea lansa drone în timpul zborului începând de anul viitor, grație unui contract de modernizare cu producătorul Sikorsky anunțat recent. Acordul în valoare de 43 de milioane de dolari va include actualizări de software și hardware care vor permite echipajelor aeriene ale armatei să opereze simultan drone, parte a unui efort mai amplu către așa-numitele „efecte lansate”, una dintre pietrele
Image Description

08:02

- Bucuresti - Implant de păr la clinică – pasul spre un nou început. Pentru detalii, vezi pe drfelixhairimplant.ro

Căderea părului nu este ceva care să bucure pe cineva. Din contra, când vedem că începe să se producă, începem să căutăm în stânga și-n dreapta tot felul de soluții la problemă. Însă, la un moment dat, doar șampoanele și tratamentele speciale nu își mai fac efectul, rădăcinile problemei fiind mai adânci și aceasta – mai greu de combătut. Atunci, sugestii precum implantul de păr la o clinică profesională pot
Image Description

08:00

- Externe - „Moartea cea Mare”: De ce a șasea extincție în masă, comparabilă cu cea care a dus la dispariția dinozaurilor, ar putea fi inevitabilă

În ultimele decenii, geologii au descoperit că multe dintre cele mai mari extincții în masă din istoria Pământului nu au fost provocate de asteroizi, așa cum s-ar fi așteptat, ci de erupții vulcanice uriașe care au eliberat cantități catastrofale de dioxid de carbon în atmosferă și în oceane. Au trecut peste 60 de milioane de ani de când viețuitoarele de pe Pământ s-au confruntat ultima dată cu un astfel de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete