Înapoi
Guvernul a adoptat o ordonanță pentru limitarea eliberărilor de țigarete înainte de creșterea accizelor
Nationale

Guvernul a adoptat o ordonanță pentru limitarea eliberărilor de țigarete înainte de creșterea accizelor

Postat 3 ore în urmă

Update 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Guvernul a adoptat o ordonanță pentru limitarea eliberărilor de țigarete înainte de creșterea accizelor

Guvernul a aprobat vineri o ordonanță de urgență care restricționează eliberarea țigaretelor pentru consum în ultimele trei luni înainte de majorarea accizelor. Modificările vizează titlul VIII „Accize și alte taxe speciale” din Codul Fiscal, prin introducerea unui mecanism care limitează aceste eliberări.

Actul normativ include și sancțiuni pentru nerespectarea limitărilor și stabilește noi reguli privind accizele pentru micii producători independenți de vinuri liniștite. Guvernul precizează că au fost definite termene clare pentru plata accizelor aferente acestor produse, începând cu 1 august 2025.

De asemenea, OUG extinde accizele nearmonizate și asupra tutunului pentru mestecat și uz nazal, cu o taxă de 1.172,45 lei pe kilogram, aplicată din 15 decembrie. Operatorii economici care produc sau importă aceste produse trebuie să se autorizeze în mod obligatoriu, conform noilor prevederi, notează digi24.ro.

Ordonanța introduce și un Registru electronic centralizat al sancțiunilor aplicate de autorități precum ANAF, Vama și MAI. În plus, suspendă până la 1 noiembrie 2026 sancțiunile privind lipsa anumitor informații fiscale pe bonurile fiscale, oferind astfel timp operatorilor economici să se conformeze noilor reguli, menționează Guvernul.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe