IGSU a anunțat detalii despre explozia de pe Calea Rahovei din Sector 5
Inapoi

IGSU a anunțat detalii despre explozia de pe Calea Rahovei din Sector 5

Postat pe 20 Oct 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

IGSU a anunțat detalii despre explozia de pe Calea Rahovei din Sector 5

Explozia dintr-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei, care a avut loc vineri la ora 09:08 și s-a soldat cu trei morți și 15 răniți, a fost precedată de un apel la 112 care semnala un puternic miros de gaz. Acesta a fost înregistrat încă din dimineața zilei precedente, conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Un echipaj al ISU București-Ilfov s-a deplasat la fața locului pe 16 octombrie la ora 08:29, a confirmat mirosul de gaz și a oprit alimentarea cu gaze, așteptând sosirea tehnicienilor de la distribuitor pentru a remedia problema. Din acel moment și până în momentul exploziei nu au fost raportate noi incidente la 112.

În urma deflagrației, reprezentanții ISU au deschis un centru de asistență la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” pentru persoanele evacuate. „Persoanele implicate au fost înregistrate și, cu sprijinul autorităților, vor beneficia de cazare pentru următoarea perioadă, precum și de alimente și medicamente, acolo unde este cazul”, au transmis pompierii. Potrivit digi24.ro, psihologi specializați asigură sprijin emoțional victimelor și rudelor, iar un număr de telefon este disponibil pentru urgențele sociale.

Autoritățile locale și organizații precum Crucea Roșie, World Vision și Salvați Copiii sunt implicate în gestionarea situației și oferirea suportului necesar. „În gestionarea centrului beneficiem de sprijinul DGASMB, DGASPC Sector 5, Crucii Roșii, Fundației World Vision și organizației Salvați Copiii”, arată ISU, care continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale exploziei.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe