Premierul Ciolacu propune boicotarea supermarketurilor din cauza creșterii prețurilor
Inapoi

Premierul Ciolacu propune boicotarea supermarketurilor din cauza creșterii prețurilor

Postat pe 10 Feb 2025

Update cu 6 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Premierul Ciolacu propune boicotarea supermarketurilor din cauza creșterii prețurilor
Nationale

Premierul Ciolacu propune boicotarea supermarketurilor din cauza creșterii prețurilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că susține boicotarea supermarketurilor ca reacție la creșterea prețurilor, însă a avertizat că această acțiune ar putea afecta și producătorii români. În acest context, el a sugerat inițierea unei legi care să stabilească un adaos comercial uniform pentru toate produsele alimentare pe parcursul întregului lanț de producție și distribuție.

Într-o filmare postată pe TikTok, premierul a prezentat produsele pe care le-a achiziționat de la un supermarket, subliniind că toate sunt românești. Printre acestea s-au numărat cârnați, jumări, cartofi, pufuleti și eugenii. "Sunt total de acord cu boicotarea supermarketurilor în ceea ce privește creșterea de prețuri, dar cred că putem rezolva acest lucru și modificând legislația. Totuși, boicotând supermarketurile, boicotăm și producătorii autohtoni, și pe români. Părerea mea este că trebuie intervenit legislativ și toată gama de produse să aibă același adaos comercial, pe toată linia de distribuție și desfacere. Asta mi-aș dori să fac în viitor", a declarat Marcel Ciolacu.

Printre produsele pe care le-a cumpărat se numără carne de pui, lapte, chefir de capră, pateu marca Ardealul și, bineînțeles, celebrii cârnați de Pleşcoi din Buzău. De asemenea, premierul a achiziționat o conservă de ciorbă de burtă de la Scandia, fasole roșie, cartofi, morcovi, salam de la Cristim, eugenii, ciocolată cu rom, gem de piersici, făină bio de grâu, suc natural de mere, beri românești și două sticle de vin. Ca un detaliu suplimentar, el a inclus în cumpărături și mâncare pentru pisici, denumită Miau Miau, care este prima marcă românească destinată acestora.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete