
România conduce în UE la decese din accidente rutiere, urmată de Bulgaria
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
România conduce în UE la decese din accidente rutiere, urmată de Bulgaria
România a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de decese pe șosele din Uniunea Europeană, cu 78 de morți la un milion de locuitori, urmată de Bulgaria cu 74. La polul opus se află Suedia și Danemarca, cu 20 respectiv 24 de decese la un milion.
Șeful Direcției de Poliție Rutieră, comisarul-șef Bogdan Oproiu, a declarat la Digi24 că siguranța rutieră a crescut comparativ cu anii 2017-2018, când se înregistrau chiar 98 de decese la un milion de locuitori. În primele nouă luni ale anului 2024, în România au avut loc aproape 3.000 de accidente grave soldate cu peste 900 de morți.
Conform datelor citate de digi24.ro, în primele luni ale anului s-a înregistrat o scădere cu 13% a numărului persoanelor decedate față de aceeași perioadă din 2023. Principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt viteza neadaptată sau excesivă, indisciplina pietonală și neacordarea priorității de trecere.
Comisarul-șef Oproiu a mai explicat că soluțiile pentru îmbunătățirea siguranței pleacă de la educație rutieră și introducerea unor noi tehnologii. Proiectul „Siguranță în trafic”, sprijinit de finanțare europeană, include instalarea de radare fixe și integrarea acestora într-un sistem național de monitorizare pentru creșterea securității pe drumuri.