Înapoi
Val de sancțiuni în Timiș. Medici acuzați că au eliberat concedii medicale fictive
Sanatate

Val de sancțiuni în Timiș. Medici acuzați că au eliberat concedii medicale fictive

Postat pe 04 Aug 2025

Update 4 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Doar în primele șase luni ale anului (1 ianuarie – 30 iunie), Serviciul Control al CJAS Timiș a efectuat 102 acțiuni de inspecție la furnizorii de servicii medicale din județ. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Mariana Marcu, în această perioadă au fost constatate nereguli care au dus la aplicarea unor amenzi de 8.000 de lei, precum și avertismente pentru încălcarea prevederilor legale, conform declarațiilor pentru Agerpres. Controalele au vizat mai ales documentația aferentă concediilor medicale, inclusiv verificarea valabilității convențiilor pentru eliberarea acestora, adeverințele privind zilele de incapacitate temporară de muncă, dar și recomandările medicale adresate pacienților. „Controalele la furnizorii de servicii medicale din județul Timiș vor continua și în perioada următoare, urmărind respectarea normelor legale, corectarea, acolo unde este cazul, a disfuncționalităților și asigurarea unei practici medicale corecte. Aceste verificări reprezintă o garanție pentru pacienți că actul medical rămâne unul bazat pe necesitatea reală și profesionalism”, a declarat Mariana Marcu pentru Agerpres. Demersurile CJAS Timiș vin în contextul măsurilor la nivel național inițiate de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a anunțat încă de la preluarea mandatului o abordare fermă împotriva abuzurilor din sistemul concediilor medicale. Astfel, Corpul de Control al Ministerului Sănătății, împreună cu cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost trimis în teritoriu pentru acțiuni comune de verificare. „Sute de mii de concedii medicale sunt eliberate, într-un mod suspect, fix în proximitatea zilelor de weekend și a sărbătorilor legale”, a atras atenția ministrul Rogobete. Acesta a precizat că „predispoziția la «îmbolnăvire» a unor angajați crește și mai mult în apropierea sărbătorilor. Pe cifrele din anul 2024 vedem aproximativ un milion de conc
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sanatate
Sanatate

Tulburările menstruale afectează un sfert dintre femeile adulte la nivel european

Menoragia, dismenoreea, amenoreea și alte tulburări menstruale pot fi cauzate de stres, emoții puternice, variații de greutate sau efort fizic intens, dar și de afecțiuni nediagnosticate. Aceste probleme includ sângerări abundente, dureri severe sau cicluri neregulate, explică specialiștii.

Sanatate

Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara, modernizată complet

În luna iulie, pentru continuarea lucrărilor, secția de Chirurgie Generală de la Spitalul Municipal Timișoara a fost relocată temporar de la etajul al II-lea la parter, în spațiul destinat Chirurgiei Oncologice. „Mutarea a fost posibilă prin reorganizarea circuitelor și prin restrângerea temporară a activității medicale”, precizează reprezentanții spitalului.

Acasa Recente Radio Județe