Reprezentanții Muzeului Național al Banatului relatează că, în mijlocul lunii iulie, pe câmpurile care înconjurau vechea cetate a Timișoarei, s-a încheiat una dintre cele mai importante mișcări țărănești din istoria regiunii. Era anul 1514, iar Gheorghe Doja – nobil secui și conducător al unei armate formate din țărani, foști soldați și oameni simpli – își juca ultima carte. „Răscoala pornise din Regatul Ungariei, dar flacăra ei a cuprins rapid Transilvania. Oamenii erau flămânzi, obosiți și lipsiți de speranță. Dar aveau, pentru prima dată, un lider. Doja nu era un țăran, ci un cavaler. Și tocmai asta i-a oferit credibilitate: a știut să coboare de pe cal și să vorbească celor care n-au avut niciodată șa. În 15 iulie 1514, cetatea Timișoarei – una dintre cele mai puternice din Regat – a devenit teatrul unui asediu dramatic. Doja și ai săi au atacat curajos, dar fără armament modern, fără o conducere unitară și fără sprijin logistic. Trădarea unei căpetenii, lipsa unei comenzi clare și preferința răsculaților de a lupta aproape de casă au fost hotărâtoare. Armata nobilimii, bine înarmată, centralizată și coordonată de János Zápolya, a respins atacul și a pus capăt răscoalei. A fost o înfrângere totală. Dar și un avertisment care a traversat secolele. Diferența între cele două tabere a fost clară: de o parte – furci, coase, lopeți; de cealaltă – săbii, tunuri și disciplină. De o parte – disperare. De cealaltă – strategie”, au transmis, marți, reprezentanții Muzeului Național al Banatului. Gheorghe Doja a fost capturat și executat cinci zile mai târziu, la Timișoara, într-un spectacol macabru menit să descurajeze orice formă de revoltă. A rămas în memorie ca un simbol al rezistenței celor oprimați. Monumentul ridicat în 1957 în actuala Piață Gheorghe Doja din Timișoara, realizat de sculptorul Andrei Szobotka, înfățișează o versiune ideal