Proiectul debutează vineri, 19 iulie, cu o competiție dedicată amatorilor, organizată în zona Atrium din Iulius Town, începând cu ora 13:00. Scopul este promovarea darts-ului ca sport de masă, accesibil oricui, indiferent de vârstă sau experiență. Participarea este gratuită, iar doritorii se pot înscrie prin completarea următorului formular. În perioada 1–3 august, în cadrul evenimentelor „City Celebration”, dar și pe tot parcursul lunii septembrie, vor fi organizate cursuri gratuite de inițiere în darts, în Parcul I.C. Brătianu și la Școala Duală Banat. Un alt moment important al proiectului este Finala Campionatului Național de Darts, programată între 4 și 7 august, la Sala Viena din Hotelul Timișoara, sub egida Federației Române de Darts. Timișoara va găzdui apoi, în perioada 8–10 august, un eveniment sportiv de amploare: Open International Eastern Europe Darts Challenge, care va reuni sportivi din toată Europa. Competiția se va desfășura la Timișoara Convention Center. Nici studenții nu sunt uitați. Aceștia vor avea ocazia să participe la o competiție de amatori pe 25 octombrie, la Universitatea de Vest Timișoara. Organizatorii transmit că proiectul este o invitație la mișcare, dar și o șansă de a crea o comunitate activă în jurul unui sport mai puțin cunoscut. „Timișoara va deveni capitala darts-ului din Europa de Est în această vară, odată cu lansarea proiectului Timișoara țintește sus, o inițiativă sportivă a Darts Club Timișoara menită să transforme darts-ul într-o formă de mișcare accesibilă și atractivă pentru comunitatea locală. Proiectul Timișoara țintește sus este o invitație deschisă la mișcare și la formarea unei noi comunități. Prin atelierele susținute în școli, demonstrațiile publice și evenimentele internaționale, proiectul încearcă să aducă o dimensiune europeană în viața sportivă locală și să contribuie la recunoașterea orașului ca u
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în județ au fost înscriși 1.758 de candidați, repartizați în 6 centre de concurs, pentru un total de 71 de discipline. Din totalul candidaților validați (1.648), la ora începerii probei scrise (9:00), s-au prezentat 1.476, ceea ce înseamnă o prezență de 89,57%. 172 de candidați au absentat, iar alți 115 s-au retras în timpul susținerii lucrării. Trei persoane au fost eliminate pentru
.
Primăria anunță că sunt finalizate lucrările de amenajare a fostelor rezervoare, care urmează să devină spații accesibile vizitatorilor. Au fost create câte două niveluri în interiorul fiecărui rezervor, acestea urmând să fie conectate printr-o scară, pas care este acum în desfășurare. „Transformarea Turnului de Apă din Iosefin este un proiect îndrăzneț, unic pentru Timișoara și pentru patrimoniul nostru industrial. E prima oară când revitalizăm în acest mod o clădire industrială
.
Reprezentanții Muzeului Național al Banatului relatează că, în mijlocul lunii iulie, pe câmpurile care înconjurau vechea cetate a Timișoarei, s-a încheiat una dintre cele mai importante mișcări țărănești din istoria regiunii. Era anul 1514, iar Gheorghe Doja – nobil secui și conducător al unei armate formate din țărani, foști soldați și oameni simpli – își juca ultima carte. „Răscoala pornise din Regatul Ungariei, dar flacăra ei a cuprins rapid Transilvania.
.
Viceprimarul Ruben Lațcău anunță aprobarea liniei de microbuz 5B, care va asigura legătura între Ronaț, pasajul Jiul și Gara de Nord. „Deși am solicitat oficial CFR Infrastructură să sisteze demolarea pasarelei care leagă Blașcovici de Gara de Nord până când asigură o soluție pentru pietoni, nu am primit niciun răspuns clar de la București, de la conducerea centrală CFR. Investiția lor de modernizare a liniilor va continua, dar nu știm
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.