Alegeri in Timis: Elevii fac cursuri online
Aproape 400 de secții de votare din Timiș sunt amenajate în unități de învățământ pentru alegerile locale și europarlamentare. Deoarece anul școlar nu s-a încheiat încă, de luni, elevii care învață în clase folosite drept secții de votare vor face ore online.
"Există un comunicat transmis din partea Inspectoratului Școlar tuturor unităților de învățământ din județul Timiș. Multe secții de votare sunt în Timișoara și în urbanul mic. Nu înseamnă că la sate nu avem. Am transmis ca pentru ziua de luni să existe o hotărâre a Consiliului de Administrație privind decizia referitoare la desfășurarea activității, în situația în care nu va exista timp suficient pentru eliberarea sălilor de curs și pregătirea lor pentru activitatea educativă, deoarece în acele spații se desfășoară activitate electorală", a transmis inspectorul școlar general Aura Danielescu.
În contextul interpretării legislației în vigoare, inspectoratul școlar subliniază că aceste cursuri nu pot fi suspendate total și recuperate ulterior. "Am luat hotărârea să comunicăm tuturor acestor unități de învățământ să stabilească ca modalitate de desfășurare a activității pentru ziua de luni, pentru acele clase unde spațiul este ocupat, ca desfășurarea cursurilor să se facă în sistem online", a adăugat Danielescu.
Pentru amenajarea unei secții de vot e nevoie de mai multe săli din clădirea școlii, decizia fiind necesară chiar dacă secția de vot poate fi amenajată într-o sală de sport ori una festivă. "Sunt mai multe săli care sunt, în aproape toate unitățile de învățământ, pregătite pentru ziua de mâine, ziua votului. De aceea, nu ne-am pus problema că în majoritatea unităților de învățământ...", a concluzionat inspectorul școlar.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail