Bulevardul Cetății din Timișoara, deschis oficial și tramvaielor
Bulevardul Cetății din Timișoara este deschis traficului, inclusiv tramvaielor, încă din luna februarie. Totuși, conferința de finalizare a lucrărilor a avut loc oficial abia pe 11 iulie, conform termenului final de executie stabilit pentru data de 30 iunie. Deși contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în 2020, iar lucrările au început un an mai târziu, finanțarea europeană a fost obținută la sfârșitul anului 2023.
Acest proiect, împreună cu un altul asemănător pe Vidrighin, este parte din primele proiecte finanțate prin Programul Regional Vest 2021 - 2027. Primarul Dominic Fritz a subliniat importanța prosperității orașului Timișoara în desfășurarea acestor lucrări.
"L-am început (proiectul - n.r.) înainte de a exista această linie de finanțare, ceea ce înseamnă că municipiul Timișoara a finanțat acest proiect din fonduri proprii, suma totală ridicându-se la 110 milioane de lei. A început cu puțin peste 70 de milioane, dar am ajuns, cu toate creșterile, la 110 milioane, bani pe care i-am putut finanta din bugetul local", a declarat primarul.
Fritz a accentuat importanța de a avea o bază finanziară solidă pentru a putea implementa proiecte mari din fonduri proprii, fără a depinde exclusiv de surse externe.
Valoarea totală a proiectului bulevardului Cetății a fost 110,8 milioane de lei, din care 66,6 reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, program gestionat de ADR Vest.
Primarul a mai vorbit și despre beneficiile reducerii poluării și creșterea popularității liniilor de tramvai 4 și 7, care circulă pe bulevardul Cetății.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail