În timpul furtunii de la începutul lunii au fost afectate 16 localități din 8 comune. Pagubele înregistrate de acestea se ridică la 3,3 milioane de lei, valoarea acestora urmând să fie suportată de Ministerul Dezvoltării. „Am aprobat astăzi în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș raportul privind pagubele produse de vijeliile violente din 8 iulie, când ne-am confruntat cu un cod roșu. (…) Valoarea totală a pagubelor înregistrate se ridică la 3,3 milioane lei. Documentația va fi transmisă astăzi către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru demararea procesului de despăgubire”, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu. Cele 18 localități care au raportat daune sunt Livezile, Dolat, Recaș, Izvin, Stanciova, Herneacova, Bazoș, Jebel, Pădureni, Albina, Moșnița Veche, Moșnița Nouă, Urseni, Ghilad, Banloc, Partoș, Liebling și Iosif. Vă amintim, pe 7 și 8 iulie a fost emis cod roșu de vijelii puternice, fiind trimise și mesaje prin sistemul Ro-Alert. Ulterior, a fost nevoie de intervenții ale pompierilor, în general pentru degajarea copacilor căzuți. Sâmbătă trecută au fost alte vijelii, cu mai multe victime și pagube, inclusiv la concertul Forza Zu de la aeroport, urmând și ca acestea să treacă prin același proces administrativ pentru despăgubiri. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Recent, Constructim, constructorul desemnat de CFR, a anunțat că schela de pe corpul principal al gării a fost dată jos și încep pregătirile pentru noua fațadă modernă a clădirii. „Proiectul de Reabilitare al Gării de Nord Timișoara continuă! Schela de pe corpul principal al caselor de bilete a fost demontată, iar acum ne pregătim pentru o nouă fațadă modernă: pereți cortină, riflaje metalice elegante, benzi LED luminoase și ecrane LED
.
După întrevedere, conform Agerpres, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat că a găsit „echilibru și deschidere” din partea premierului și a miniștrilor de resort cu privire la investiții, iar în următoarele două săptămâni se va face o analiză pentru a vedea cum pot fi suplimentați banii ca să fie continuate marile investiții din România. „Am discutat aspectele care au fost puse în transparență prin ordonanța care își dorește
.
Rețeaua de francize Sophia continuă extinderea națională prin deschiderea unui nou showroom în Timișoara, un oraș recunoscut pentru spiritul său cultural și apetitul pentru design de interior de calitate. Noua franciză este situată pe Strada Gheorghe Lazăr, nr. 9 și este coordonată de Raul Dumitraș, un tânăr inginer de robotică în vârstă de 29 de ani, care a fost inspirat încă din copilărie de pasiunea pentru frumos a mamei sale
.
Startul este programat sâmbătă, 2 august, de la ora 20:30, în Parcul Franz Joseph, situat pe malul Canalului Bega. Participanții vor lua parte la o scurtă încălzire, după care vor porni într-o alergare ușoară, pe un traseu cuprins între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul. Evenimentul se adresează persoanelor de toate vârstele, iar alergarea este permisă și alături de animale de companie. Organizatorii transmit că participarea este deschisă tuturor celor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.