“Dorințe împlinite la vârste potrivite” este titulatura sub care se desfăşoară o campanie a poliţiştilor nemţeni destinată copiilor şi adolescenţilor. Oamenii legii au discutat cu copiii despre siguranța în mediul online, prevenirea violenței și a comportamentelor agresive, prevenirea traficului de persoane și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise „În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Neamț, în parteneriat cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat activități informativ-preventive dedicate copiilor, în cadrul campaniei “Dorințe împlinite la vârste potrivite”. Activitățile s-au adresat unui număr de peste 530 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, participanți în taberele organizate pe raza județului Neamț. Acestea au avut loc în localitățile Dumbrava Roșie, Săvinești, Durău, Oglinzi, Pildești și Piatra-Neamț. Pe parcursul întâlnirilor, polițiștii au discutat cu copiii despre siguranța în mediul online, prevenirea violenței și a comportamentelor agresive, prevenirea traficului de persoane și despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise.
Până la termenul din 30 iunie, s-au înscris firmele EXTRA-PROMPT, și NEW RPC 321. Procedura a intrat în faza de evaluarea, primăria trebuind până pe 30 decembrie să desemneze și câștigătorul. Vă amintim, în cei patru ani de contract, firma desemnată va interveni în până la 1.000 de imobile ale primăriei, cu prioritate în locuințele ocupate de chiriași vulnerabili – persoane cu venituri reduse, persoane cu dizabilități sau familii cu
.
Contractul de finanțare a fost semnat vineri de primarul Dominic Fritz cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regional (ADR) Vest. Din totalul de 134 de milioane de lei, valoarea estimată a investiției, finanțarea prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 va asigura 93 de milioane de lei (aproximativ 18 milioane de euro). „Legătura de la Solventul – pasajul și podul – e unul din marile proiecte așteptate de decenii de timișoreni.
.
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a reușit să urce pe Nanga Parbat (8.125 metri) în 4 iulie, la ora 7, atingând astfel al unsprezecelea vârf de peste 8.000 de metri. Ascensiunea marchează o nouă etapă importantă din obiectivul alpinistului de a urca cei 14 optmiari ai planetei. Expediția în Himalaya a început în 6 iunie și s-a desfășurat în stilul caracteristic al alpinistului, fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor. Horia
.
Școala funcționează într-o clădire improprie pe bd. Dragalina nr. 2, pentru care CJT plătește chirie. Vă reamintim că administrația județeană a obținut în 2023 finanțare prin Programul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” din Programul Național de Redresare și Reziliență pentru ridicarea unui nou imobil foarte necesar desfășurării activităților la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. „Primul pas spre noul centru Dumitru Ciumăgeanu l-am făcut în primăvară,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.