Deoarece mii de timișeni au ieșit la pedalare în anii trecuți, și în 2025 Consiliul Județean Timiș a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea unui punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, în perioada martie – octombrie. Este vorba despre punctul temporar de la Otelec, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul Canalului Bega, dar și pe apă pentru traficul cu ambarcațiuni, între Timișoara și Zrenjanin, la frontiera româno – sârbă. Pista are 70 de kilometri lungime, dintre care 37 pe teritoriul României. Punctul de trecere a frontierei va fi deschis temporar, începând cu 29 martie, până în luna mai, urmând ca această colaborare să se reînnoiască, respectând reglementările în vigoare. „Acest traseu promovează transportul sustenabil și dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră, punând în valoare potențialul turistic al regiunii și peisajele spectaculoase, vestul țării pregătindu-se să devină o destinație de top pentru cicloturism, contribuind la dezvoltarea turismului și la promovarea unui stil de viață activ”, au transmis, miercuri, reprezentanții CJT. Weekendurile în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele: 29 – 30 martie, pietonal (biciclete); 26 – 27 aprilie pietonal (biciclete) și 23 – 24 – 25 mai naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete). Trecerea frontierei de stat se va face între orele 8 și 20 pe baza cărții de identitate. În acest proiect, CJ Timiș a fost partener alături de Administrația Bazinală de Apă Banat și de Primăria Zrenjanin. Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și restaurante pe pagina www.visitzrenjanin.com. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this br
Caravană medicală la Giroc pentru servicii gratuite
În data de 7 septembrie, Spitalul Municipal din Timișoara, în colaborare cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara și primăria comunei Giroc, organizează o caravană medicală. Evenimentul va avea loc în satul Chișoda, pe strada Primaverii numărul 40, începând cu ora 11.
Potrivit informațiilor, cetățenii pot beneficia de servicii medicale gratuite, precum consultații ginecologice, teste Babeș-Papanicolau, ecografii ginecologice și tiroidiene, consult cardiologic și EKG. Reprezentanții
.
Poliția locală din Timișoara a început să dea amenzi pentru parcarea ilegală în Piata Volanta, însă odată cu această măsură, a apărut o situație surprinzătoare. Imagini și imaginații pe rețelele de socializare arată că mașina Poliției Locale parcata necorespunzător, uneori chiar neregulamentar.
Un cititor a scris că „totuși, mașina Poliției Locale este parcată cel puțin necorespunzător, dacă nu chiar neregulamentar. Oare își dau și lor amendă?” În urma solicitării noastre, reprezentanții
.
Tânăr internat în stare gravă după un accident de circulație în Arad
Lucian Draghita, fost junior la Academia Politehnica și membru al echipei CS Sanandrei Carani, se află în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Tânărul, în vârstă de 19 ani, a avut un accident grav duminica trecută în localitatea Horia din județul Arad. Potrivit informațiilor, Lucian are mare nevoie de sânge pentru a-și putea continua tratamentul.
Conform site-ului
.
În paralel cu elaborarea temei de proiectare pentru reabilitarea sinagogii, Primăria Timișoara a desfășurat și acum finalizat lucrările de punere în siguranță a clădirii. „Construită între 1897 și 1899, Sinagoga nu a mai fost folosită din anii ’80 și s-a degradat considerabil, astfel că intervențiile au vizat oprirea procesului de deteriorare și pregătirea clădirii pentru etapa de reabilitare. Astfel, au fost executate lucrări de reparare a învelitorii acoperișului, pentru a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.