Lucrări majore de reabilitare în școlile din Timișoara
După finalizarea licitației și atribuirea contractului, mai trebuie doar semnat contractul și emis ordinul de începere pentru ca firma să demareze lucrările de reabilitare termică și renovare a celor 13 săli de clasă, cinci laboratoare, trei cabinete școlare, săli de sport, bibliotecă și laborator medical și psihologic al unității.
Primarul Dominic Fritz a declarat: „Începem o nouă serie de mari șantiere în școlile timișorene pentru a le oferi copiilor condiții de studiu de secol 21. După ce săptămâna trecută am atribuit contractul pentru modernizarea celei mai vechi școli din Timișoara, cea din cartierul Fabric, acum ne pregătim să semnăm un nou contract pentru fostul liceu sanitar. Investițiile în educație sunt una dintre prioritățile noastre.”
Această investiție include lucrări de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei cu una termoizolantă și modernizarea instalațiilor electrice și termice, dar și îmbunătățirea iluminatului și climatizării din sălile de clasă. De asemenea, se va realiza o extindere pentru a crea o cale suplimentară de evacuare în caz de incendiu, iar demisolul va găzdui o stație de pompe și un bazin de apă. În prima etapă, procesul va începe cu consolidarea clădirii.
În urma finalizării lucrărilor, se estimează că eficiența energetică va crește cu 50%, iar emisiile de CO2 vor fi reduse la jumătate. Oferta firmelor de la ILA VORHABEN SRL a fost selectată datorită raportului excelent calitate-preț dintre cele șase oferte depuse. Suma contractului se ridică la 7,5 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro), TVA inclus. La începutul licitației, valoarea estimată a fost de 8 milioane de lei, fără TVA.
Această investiție este cofinanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020-2026, Componenta C10: Fondul Local.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail