După ce a „decapitat” filiala Timiș a PNL, liderul liberal Nicolae Ciucă a vorbit în sediul din Piața Unirii despre unitate și așteptările pe care le are de la alegerile din 9 iunie. „Le-am spus liberalilor din PNL Timiş cu care m-am întâlnit azi că Timișoara este simbolul dreptei și epicentrul democrației din România. Fiind unul dintre orașele mari ale țării, contează mult pentru PNL să obțină un scor bun la Timișoara. De aceea, această filială are nevoie de unitate și solidaritate. Am încredere că președintele interimar PNL Timiș, Vasile Blaga și președintele interimar al organizației municipale Timișoara, Cristian Bușoi – oameni de partid și europarlamentari cu experiență – vor gestiona cu înțelepciune situația de aici”, a transmis Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/Nicolae Ciucă Președintele liberalilor consideră că stabilitatea este cea mai importantă acum, după ce l-a demis pe șeful filialei Timiș a PNL, Alin Nica. „Cel mai important lucru din această perioadă este stabilitatea țării. Aceasta poate fi asigurată acum doar de construcția politică ce formează actuala coaliție. Iar această guvernare a avut rezultate economice extrem de bune, cum este absorbția fondurilor europene, pe care am reușit să o creștem – pentru prima dată în istorie – la 76%, într-un singur an”, a mai transmis Ciucă. Pe aceeași temă: Nica crede ca Robu și-a redus șansele de a câștiga din nou Primăria Timișoara. „Eu nu l-am trădat” Nica s-a întâlnit cu Orban: „Nu sunt supărat pe PNL. Mă revoltă anumite atitudini, anumiți oameni și anumite decizii” Alin Nica, mazilit de la conducerea PNL Timiș: „Voi candida, nu încape îndoială” Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment. Citiți principiile noastre de moderare aici! Daca doriti cu adevarat stabilitatea tarii plecati toti. Un copil de 10 ani ne conduce mai bine! STABILITATE in urma unor alegeri democratice si a votului alegatorilor!!! Stabilitate NU inseamna conducerea tarii de o “coalitie” creata pentru a foce rotative la guvernare… si presidentie Ciolacul a ajuns prim ministru in urma unor intelegeri si aranjamente, Presedinte + PSD + PNL, NU prin castigarea unor alegeri! Ciolacul doreste si presedintele Romaniei sa fie numit tot de “coalitie” si cu “rotativa” la presidentie 5 ani. Cu aceasta “colalitie” partidul unic PSDNL sa aiba si primul ministru, guvernul si presedentia tarii prin rotative pentru urmatorul deceniu. Parlamentul si Senatul pot fi desfiintate si Romania sa fie condusa numai prin Ordonante de Urgenta ale guvernului partidului unic PSDNL… Generalul Gâgă a ucis PNL-ul in Timis. E mai PSD-ist ca Iliescu in sufletul si gandirea lui si inhaitandu-se cu nimfomanul au subjugat PNL-ul Timis catre PSD. Cu totul. Mama mama ce surpriza soc vor avea la alegeri. O surpriza de AUR. Dureros e ca va ramane bulangiul la primarie. In rest: duca-se cu totii … Mi-e lehamite. cel mai important lucru e sa sacrificam PNL-istii si PSD-istii ca is acelasi partid si au vandut tara Alte variante sunt de analizat dar FĂRĂ varianta cu Robu primar! Pentru stabilitate nu mai bine desfiintam parlamentul si il numim pe Ciuca dictator militar? Ca nu de democratie avem nevoie ci de stabilitate cum era le vremea lui Ceasca. Ciucă e un impostor. El nu înțelege că PSD e continuatorul PCR și alegerea unui pesedist este o ofensă adusă Timișoarei și timișorenilor. E total împotriva idealurilor revoluției. Ciuca, se teme si foarte probabil, este si un PLAGIATOR! Primul ministru Ciuca si-a secretizat lucrarea de doctorat incercind astfel sa impedice examinarea ei. Romania va ajunge sa aiba si un presedinte PLAGIATOR, prim ministru am ajut deja in persoana lui Victor Viorel Ponta. Cred ca anul ăsta PNL va obține cel maiic scor din istorie. Gangavul Ciuca știe foarte bine ce face. Își urmărește scopul lui și a celui care l- a pus, președintele Iohannis. Astia nu urmăresc binele tarii ci binele lor. I- a prins Ciolacu la înghesuială si ca sa nu dispară sau sa devina insignifiant acest pnl i- a luat în comasare. Ce stabilitate? Ești general de paie si crezi ca toată lumea nu înțelege. Nu e instabilitate daca se schimba hoții, mincinoșii si trădătorii. Ai dreptate. Nu ați anulat pensiile speciale și avantajele tezelor de doctorat plagiate!, cine o să vă mai voteze?
plan urbanistic zonal pentru dezvoltarea unei zone mixte în Timișoara avansează spre aprobare
Un nou plan urbanistic zonal urmează să fie supus aprobării în consiliul local din Timișoara. Potrivit documentației, proiectul intitulat „Dezvoltare zonă cu funcțiune mixtă: locuințe, hotel, comerț, servicii, birouri”, vizează o suprafață de aproape 15.000 de metri pătrați situată pe strada Miresei nr. 1. Beneficiarii proiectului sunt GALCER DEVELOPMENT SRL și BLINK SMART INVEST SRL, iar realizarea este
.
Ziua mondială a sângelui, marcată anual în data de 14 iunie, il omagiază pe Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1930, pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Această descoperire a permis ca transfuziile de sânge să devină o procedură sigură și frecventă în medicină.
Organizația Mondială a Sănătății a stabilit această zi în 2004, ca parte a celor opt campanii oficiale de sănătate publică, alături de Ziua Mondială
.
În acest weekend, punctul de frontieră din Timișoara va fi deschis între orele 8 și 20, iar la sfârșitul lunii, între 8 și 2 noaptea. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș, această măsură are ca scop facilitarea mobilității transfrontaliere și atragerea de vizitatori în timpul evenimentelor culturale organizate pe ambele maluri ale canalului Bega, atât în România, cât și în Serbia.
Conform notează tion.ro, inspectoratul teritorial al Poliției de Frontiera Timișoara a
.
Elevii din Timișoara vor decide cum vor fi cheltuiți 50.000 de lei, în cadrul unui proiect de bugetare participativă. Potrivit regulamentului, proiectele pot include îmbunătățiri pentru laboratoare, organizarea de competiții sportive, amenajarea de grădini interioare, ateliere pentru dezvoltare personală sau sprijin în carieră, precum și spații adaptate pentru persoane cu dizabilități sau cu tulburări senzoriale.
Primarul Dominic Fritz citează: „Este o ediție pilot, dar cu o miză mare: să le oferim
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.