Valoarea estimată a contractului este 22,8 milioane de lei, fără TVA, adică 27,2 milioane de lei sau 5,4 milioane de euro, cu TVA. Ofertele sunt așteptate până pe 28 august, ora 15. „În baza contractului vor fi furnizate 10 troleibuze electrice noi, cu podea coborâtă, capacitate de minim 80 de călători (dintre care minim 30 pe scaune), cu o lungime de 12 metri în cadrul proiectului «Asigurarea unui transport public local ecologic prin achiziția de troleibuze nepoluante»”, se arată în descrierea achiziției. Potrivit caietului de sarcini, vehiculele trebuie să aibă „consum redus de energie, sistem de frânare regenerativă, sisteme moderne de siguranță și control (monitorizare video, sistem de frânare automat), si dotări pentru confort (aer condiționat, încălzire, sistem de informare a călătorilor, prize electrice Wi-Fi, GPS și panouri LED)”. Vă reamintim, proiectul are o finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027. Împreună cu cele 10 troleibuze scurte, primăria a mai cerut bani europeni și pentru încă 10 tramvaie și 20 de autobuze, suplimentar față de unitățile deja livrate anii trecuți de Bozankaya, respectiv Karsan. foto: arhivă/PMT Timișoara are în desfășurare și un contract pentru troleibuze produse de aceeași firmă Bozankaya. Primul a ajuns deja de la începutul lunii trecute în oraș și va fi scos în circulație după ce va trece de omologare. Săptămâna viitoare urmează să pornească spre Timișoara încă un transport cu cel puțin două bucăți. În total, este vorba despre opt troleibuze de 12 metri și 25 de troleibuze articulate de 18 metri, pentru care primăria plătește puțin sub 100 de milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind făcută prin PNRR. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Proiectul este coordonat de artista Regina Damian și susținut de Municipiul Timișoara, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. „Ideile pentru lucrările realizate vin în totalitate de la participanți. Eu nu intervin în conținutul ideilor lor, ci doar îi îndrum din punct de vedere artistic, pentru a aprofunda partea vizuală. Îi încurajez să iasă din tehnicile simple, cunoscute, și
.
Sâmbătă, în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de tonaj (7,5 tone) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Constanța din cauza temperaturilor extreme (39 – 43 grade Celsius) – (Cod Roșu), se arată într-un comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Conform sursei citate, sunt exceptate
.
Primăria Timișoara demarează, săptămâna viitoare, amenajarea benzilor speciale de preselecție pentru mijloacele de transport în comun, în mai multe intersecții de pe bulevardul Take Ionescu. Lucrările presupun și alte intervenții, precum mutarea unor treceri de pietoni și desființarea a 50 de locuri de parcare. „Avem multe zone în oraș unde autobuzele se blochează în trafic, împart aceleași benzi cu mașinile și reușesc cu greu să treacă de unele intersecții –
.
Azilul a fost deschis până în primăvară în zona Spitalului Județean Timiș, societatea pe care funcționa fiind acreditată în județul Olt. În martie, AJPIS Timiș i-a retras licența pentru locație, spațiul fiind considerat necorespunzător reglementărilor la zi. Potrivit unui cititor Tion, însă, azilul s-a mutat într-o casă din zona Mehala, strada Cetatea Albă, continuând să funcționeze ilegal, fără licență și cu angajați la negru. Ar fi fost probleme, ne-a spus
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.