Primăria Timișoara nu a alocat bani pentru modernizarea bazei Uszoda în 2025
Baza sportivă Uszoda din Timișoara continuă să se degradeze, după ce Primăria nu a prevăzut fonduri pentru modernizarea acesteia în bugetul anului 2025. Anii precedenți se alocaseră măcar bani pentru documentații, însă în acest an nu s-a mai întâmplat nimic, iar baza a ajuns într-o stare de ruină.
Autoritățile municipale explică această situație prin măsurile naționale de austeritate: „Municipalitatea nu a putut include fonduri în bugetul pe anul 2025 pentru modernizarea bazei de agrement Uszoda întrucât Ordonanța de Urgență nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare și unele măsuri din Legea nr.69/2000 au impus suspendarea finanțărilor din fonduri publice...” au precizat reprezentanții primăriei.
Conform tion.ro, în ultimii 30 de ani Baza Uszoda, care a fost unul dintre cele mai importante centre de natație din Timișoara, nu a beneficiat de investiții serioase, transformându-se într-un loc abandonat, folosit drept adăpost pentru persoanele fără locuință. În 2016, administrația locală a preluat clădirea, după ce anterior fusese în administrarea statului și apoi a unui club sportiv școlar.
Deși fostul primar Nicolae Robu promisese un proiect de reamenajare și modernizare, demarat și modificat în mai multe rânduri, lucrările nu au fost niciodată realizate. Municipalitatea susține că va relua inițiativele pentru reabilitarea bazei când cadrul fiscal-bugetar va permite acest lucru, potrivit tion.ro.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail