Înapoi

Programul „Burse pentru Viitor” sprijină elevii din mediul rural din Timiș și Arad. Cum puteți ajuta

Postat 2 ore în urmă

Update 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Bursele pot ajunge până la 1.000 de lei pe lună, pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni. Durata sprijinului este stabilită în funcție de obiectivele elevilor și de progresul realizat pe parcursul programului. Fondurile pot fi utilizate pentru transport, materiale educaționale, echipamente, participări la concursuri sau ore suplimentare de pregătire. Un element central al proiectului este implicarea profesorilor. Elevii sunt propuși de cadre didactice, care ulterior devin coordonatori ai burselor. Profesorii monitorizează utilizarea fondurilor, susțin elevii în atingerea obiectivelor și mențin legătura dintre familie și fundație. Potrivit organizatorilor, acest model urmărește să asigure un sprijin constant și adaptat nevoilor fiecărui copil. Fundația Alber face apel la comunitate pentru a susține continuarea programului. Contribuțiile pot fi făcute prin trimiterea unui SMS cu textul IMPACT la numărul 8845, donația lunară fiind de 2 euro. Conform fundației, pentru fiecare contribuție individuală, organizația adaugă încă 4 euro, ceea ce triplează automat suma direcționată către bursele copiilor. „Prin acest program, Fundația Alber nu oferă doar burse, oferă curaj, continuitate și întărirea unei comunități care decide că educația merită pusă pe primul loc. Iar pentru elevii care vor primi aceste burse, poate fi momentul în care viața lor începe să se schimbe cu adevărat. Unii vor deveni sportivi, alții doctori, profesori, ingineri, artiști. Unii vor rămâne în satul lor și vor construi lucruri noi, alții vor pleca mai departe și vor întoarce binele primit. Dar toți vor știi că, la un moment dat, cineva le-a spus: Nu ești singur. Viitorul tău contează”, transmit reprezentanții fundației. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Dezbatere publică pe tema desființării DGPLMSTF

Primăria Timișoara va organiza vineri, 28 noiembrie, o dezbatere publică pe proiectul de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (DGPLMSTF). Aceasta va avea loc de la ora 12:30 în sala de consiliu.

Acasa Recente Radio Județe