Asociația Miltonia lansează proiectul „Sarmale, Oale și Taclale: Redescoperirea Gustului Tradițional Bănățean”. Este vorba despre o inițiativă culturală amplă dedicată redescoperirii și promovării patrimoniului gastronomic al Banatului, cu sarmaua în rol principal. Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) în cadrul apelului pentru Patrimoniu Cultural Imaterial și propune o incursiune autentică și inovatoare în tradițiile culinare ale regiunii. „Sarmalele sunt mai mult decât un preparat culinar — ele sunt un simbol viu al tradiției și ospitalității bănățene. Prin acest proiect ne propunem să le redăm relevanța într-un context cultural și contemporan”, a declarat Mariana Faur, președinta Asociației Miltonia. Activitățile se desfășoară în perioada august – decembrie 2025 și includ cercetare etnografică de teren, cu interviuri și documentare în satele bănățene, precum și expoziții foto și vernisaje dedicate femeilor păstrătoare de rețete tradiționale. De asemenea, se vor face reinterpretări gastronomice ale rețetelor de sarmale, realizate de chefi din restaurante contemporane și ateliere creative pentru copii și concursuri literare pentru elevi. Proiectul „Sarmale, Oale și Taclale: Redescoperirea Gustului Tradițional Bănățean” va mai include conferințe și lansări de carte pe tema evoluției gastronomice bănățene. Inițiativa contribuie direct la pregătirea județului Timiș pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, demonstrând cum identitatea culinară locală poate fi conservată, reinterpretată și transmisă generațiilor viitoare. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Potrivit reprezentanților instituției, competiția trebuia, inițial, să se desfășoare la Timișoara, dar a fost mutată la București, pe ștrandul Obor. În față, formații redutabile: Ferar Cluj și Dermagant Târgu Mureș. În apă însă, timișorenii au arătat un stil neobișnuit pentru România acelor ani: rapid, ofensiv, cu pase scurte și atacuri surprinzătoare. Era „școala budapestană”, adusă la Timișoara de Gabor Torok, fost jucător al legendarei echipe Ferencváros, devenit antrenor-jucător la ILSA.
.
Festivalul este gratuit și este destinat tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani. Programul este alcătuit din 24 de ateliere în limba engleză, pe teme de cultură, educație, sport și timp liber. Echipa de voluntari a proiectului este formată din 40 tineri din toată lumea, cum ar fi Algeria, Belgia, Danemarca, Egipt, Georgia, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Tunisia, Turcia și Ucraina. Activitățile organizate vor
.
Noul sistem de e-ticketing le va permite timișorenilor să plătească rapid călătoria, să își planifice traseele și să își gestioneze abonamentele online. Noul sistem va fi implementat în paralel cu cel existent. „Este un sistem din care câștigă toată lumea – și cetățenii, și orașul. Ne așteptăm ca tot mai mulți timișoreni să aleagă transportul public, să reducem fraudele și să avem o trasabilitate clară a subvențiilor. În plus, datele
.
Potrivit organizatorilor, scopul protestului este atragerea atenției asupra condițiilor de austeritate impuse studenților: tăieri semnificative ale bugetului pentru burse, modificarea criteriilor de calcul a burselor, creșterea presiunii financiare și îngreunarea accesului la educație, în special pentru cei din medii dezavantajate. „Prin intermediul lor, vrem să transmitem un mesaj de nemulțumire față de reglementările recente și, în același timp, să dăm glas comunității studențești, arătând că aceasta nu mai este dispusă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.