Proiectul face parte din inițiativa transnațională „Școala de vară din tinda bisericii – Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor”, aprobată de Casa Corpului Didactic și de ISJ Dâmbovița, în colaborare cu 16 județe. Pe parcursul celor patru zile, copiii au participat la activități variate, menite să combine învățarea, creativitatea și socializarea. Printre acestea s-au numărat lecții despre virtuțile Maicii Domnului, jocuri de cunoaștere, discuții despre viața Sfintei Fecioare și explicații despre icoane valoroase din biserică. Părintele a descris icoana „Îndrumătoarea și Dulcea sărutare” și le-a vorbit despre icoana care s-a pictat singură și copia acesteia, care se află în biserica din Blașcovici. Un moment deosebit a fost atelierul de pictură pe sticlă, la care au luat parte 20 de copii, inclusiv elevi veniți din Anglia. Micii artiști au învățat tehnici de pictură și aranjarea culorilor, iar cei mai mari s-au ocupat de conturarea icoanelor, în timp ce cei mai mici le completau cu culori. Activitatea a continuat și după Sfânta Liturghie, iar unii copii au participat la spovedanie și împărtășanie. O altă zi a fost dedicată confecționării prescurilor. Copiii au învățat simbolistica acestora, au frământat aluatul și au pus pecetea pe fiecare prescură, pe care apoi au gustat-o împreună, alături de colegi și părinți. În timpul acestei activități, băieții s-au întrecut la rezolvarea cuburilor Rubik, iar fetele au lucrat cu mărgele. „La finalul celor patru zile de activități frumoase și intense, copiii au fost premiați pentru entuziasmul cu care au participat la activități, implicare și cunoaștere. În fiecare zi, pauza copiilor a fost încununată cu gustări (agapă), pentru a le dezvolta spiritul de frățietate. La acest proiect au participat 23 de copilași, care au înălțat rugăciuni și au cântat Maicii Domnului pricesne, spre bucuria părinților și a profesorilo
Primăria Giarmata a tras un semnal de alarmă: „comportamentele care distrug bunurile comunității nu sunt tolerabile!”. Acesta vine după ce trei adolescenți din Giarmata, în ultima perioadă au vandalizat ansambluri de joacă, garduri, pubele, au lăsat mizerie în parcuri și chiar au urcat pe acoperișul școlii. Tinerii au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere. Poliția Locală a discutat cu familiile acestora și le-a pus în vedere să ia măsuri
.
Organizația Locală a Uniunii Sârbilor din Sânmartinu Sârbesc și Ansamblul folcloric „Kruna” organizează în data de 16 august Festivalul Internațional de folclor „Hora prieteniei”, ediția a VI-a, cu începere de la ora 18:45, când va avea loc parada portului popular, iar la ora 19:00 deschiderea festivalului. La festival vor participa ansamblurile folclorice Čuvari tradicije baranjskih Srba din Beli Manastir (Croația), Mladost din localitatea Krepoljin (Serbia), Bećarac din Novi Bečej (Serbia),
.
Campania se adresează copiilor aflați în evidența DASMT, care frecventează centrele Direcției sau sunt monitorizați prin servicii sociale, provenind din zone precum Kuncz sau Freidorf, dar și din alte cartiere ale orașului. Fiecare ghiozdan trebuie să conțină: Ghiozdanele pot fi aduse la sediul Serviciului Reziliență și Mobilizare Comunitară (Bd. General Ion Dragalina, nr. 38-42) între 18 august și 3 septembrie, în intervalul 8 – 20. Pentru informații suplimentare sau clarificări
.
Participanții vor avea ocazia să exerseze vorbirea, citirea și scrierea limbii maghiare prin activități interactive, iar după-amiezile vor fi dedicate relaxării, socializării și jocurilor. Echipa Liceului Gerhardinum îi așteaptă cu drag pe toți elevii interesați. Tot vineri, 29 august, la Lovrin va avea loc întâlnirea tinerilor din Arhidiaconatul de Timiș. Programul începe la ora 10 cu sosirea participanților și înscrierea, urmată de Sfânta Liturghie la ora 11 în biserica parohială.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.