Sindicatul Lucrătorilor Poștali condamnă un incident de agresiune la Timișoara
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a exprimat, marți, o condamnare fermă a unui incident grav petrecut pe 24 octombrie 2024, în care o angajată a Oficiului Poștal de Distribuire Timișoara a fost agresată atât verbal, cât și fizic de un jurist din cadrul aceleași sucursale a C.N. Poșta Română S.A.
Într-un comunicat, sindicatul a declarat că acest act de violență reprezintă o încălcare flagrantă a valorilor de respect și demnitate care ar trebui să existe în orice mediu de lucru, în special între colegi.
Conform informațiilor oferite de sindicat, juristul a acționat în mod abuziv, depășind limitele atribuțiilor sale prin convocarea și mustrarea nejustificată a poștașei, în loc să se limiteze la responsabilitățile sale juridice. „Verificarea activității de distribuire și livrare a poștașilor este responsabilitatea superioară a inspectorilor și a șefilor direcți din cadrul Oficiului Județean de Poștă și Curierat Timișoara. Din păcate, juristul a ales să sfideze aceste norme profesionale, angajându-se în acte de intimidare”, au precizat reprezentanții sindicatului.
Incidentul a avut loc în fața a doi martori, un inspector de la Oficiul Județean de Poștă și Curierat Timișoara și o oficiantă superioară, care ocupa temporar funcția de diriginte. Juristul i-a adresat poștașei amenințări inacceptabile, inclusiv “de îți dau una, îți rup capul”, și a folosit termeni jignitori.
Agresiunea a culminat atunci când juristul a lovit-o cu o sticlă în picior, provocându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal. De asemenea, acesta a încercat să se napustească asupra victimei, fiind oprit doar de intervenția colegei sale.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali solicită măsuri imediate în urma acestui incident grav și subliniază necesitatea unui mediu de lucru sigur și respectuos pentru toți angajații.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail