Sorin Șipoș a fost ales președinte al USR Timiș în cadrul conferinței județene
USR Timiș și-a ales duminică noua conducere în cadrul unei conferințe județene, iar senatorul Sorin Șipoș a fost numit președinte pe județ. Acesta îl înlocuiește pe Dominic Fritz, care recent a ajuns președintele partidului la nivel național.
„Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat încrederea să fiu președintele USR Timiș. Preiau această funcție de la Dominic Fritz și mă onorează. Astăzi, Dominic este președintele USR la nivel național, un lucru care ne și obligă să fim o filială matură, exemplară, care funcționează, comunică și are rezultate. Dar, dincolo de toate, ne obligă votul oamenilor care ne-au dat încrederea lor”, a afirmat Șipoș.
Potrivit tion.ro, Sorin Șipoș, cunoscut și ca antreprenor și fost șef de campanie al lui Fritz, este considerat „un om dedicat trup și suflet cauzelor în care crede”. În comunicatul USR Timiș, se subliniază că obiectivul noului președinte este „creșterea în județ” și consolidarea partidului pentru a câștiga mai multe primării în 2028.
Un colaborator apropiat a declarat că „Sorin Șipoș mi-a fost alături în două campanii câștigătoare și cu el alături mergi spre succes. Are o privire de o onestitate dezarmantă asupra politicii și linii roșii morale foarte solide. Îl respectă nu doar prietenii, dar și adversarii politici. Pe scurt, este omul potrivit la locul potrivit.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail