Ministrul Digitalizării anunță că noua grilă de salarizare pentru angajații Poștei Române va fi gata în cel mult câteva zile
Inapoi

Ministrul Digitalizării anunță că noua grilă de salarizare pentru angajații Poștei Române va fi gata în cel mult câteva zile

Postat pe 01 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Ministrul Cercetării şi Digitalizării Bogdan Ivan a vorbit, la Digi24, despre problemele care au dus la greva generală de la Poșta Română, în urma căreia milioane de pensionari ar putea avea de suferit, pentru că riscă să-și primească pensiile mai târziu. Ministrul a anunțat că se lucrează „pe niște scenarii cât se poate de realiste legate de creșterea salarială, care să fie una cât mai apropiată de ceea ce solicită sindicaliștii”. Noua grilă de salarizare va fi gata într-un timp scurt, cel mult câteva zile, a mai precizat ministrul. „În primul rând există o lipsă de încredere între sindicate și managementul companiei. În momentul de față, după ce săptămâna trecută, inclusiv până sâmbătă seara târziu, am avut discuții și cu reprezentanții sindicatelor și cu cei ai Consiliului de Administrație și al managementului companiei, la ministerul nostru am convenit asupra formei contractului colectiv de muncă și am convenit asupra unor grile de salarizare crescute, pentru că oamenii cu adevărat au nevoie de venituri suplimentare, pentru că prestează o muncă foarte importantă. Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că toată lumea este de acord cu acest principiu. Mai departe, asupra veniturilor care trebuie să crească la companie este un atribut care ține și de managementul companiei. Din perspectiva ministerului, am venit cu toată susținerea pentru găsirea unor soluții în această direcție și acum lucrăm pe niște scenarii cât se poate de realiste legate de creșterea salarială, care să fie una cât mai apropiată de ceea ce solicită sindicaliștii. Vorbim despre modul în care se vor calcula aceste lucruri, în care se vor optimiza și acum facem scenarii, calcule tehnice pe toată grila de salarizare pentru a opri un număr cât mai mare de angajați și pentru a ne apropia de acel prag de 400 de lei net. Vorbim de sume nete. Vorbim despre aproximativ 17.000 de angajați care vor avea, cel puțin la nivel teoretic, această creștere și din punct de vedere al modului în care se vor calcula, repet e o salarizare foarte complexă pentru 22.000 de persoane. Se caută optimizare de creștere a salarizării într-un format unitar, pentru a nu exista niciun fel de discriminare între persoane care dețin aceeași poziție, prestează aceeași muncă și au venituri diferite,” a declarat Bogdan Ivan. Ministrul Digitalizării spune că această grilă va fi gata într-un timp scurt, cel mult câteva zile. „Tot într-un timp cât mai scurt. Ore, maxim zile. Din punctul meu de vedere, ceea ce am asumat e să fiu liantul între management și sindicate, pentru că în momentul de față există această lipsă de încredere, dar eu cred că se va găsi până în cele din urmă o soluție, pentru că oamenii sunt deschiși la dialog și din perspectiva angajaților, și din perspectiva conducerii companiei,” a precizat Ivan.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din timis

-
-

20:58

O nouă criză a gunoiului? Locatarii din sudul Timișoarei sunt exasperați, primăria arată cu degetul spre ADID

Stația de Sortare a Deșeurilor Municipale a fost preluată de firma Supercom, care înregistrează datorii uriașe la bugetul de stat. Consilierul local Răzvan Negrișanu a declarat în ședința de marți a Consiliului Local Timișoara, ce a avut loc în format online, că societatea avea, la 31 decembrie 2024, datorii în valoare de 620 milioane de lei, cifra de afaceri fiind de 740 de milioane de lei. Pierderile înregistrate se ridică
Image Description

18:31

Zboruri întârziate sau anulate: când poți cere compensații și cum trebuie să procedezi

Regulamentul (CE) nr. 261/2004 este instrumentul juridic prin care Uniunea Europeană a instituit un set de norme referitoare la drepturile pasagerilor aerieni. Acest regulament se aplică tuturor zborurilor care pleacă dintr-un stat membru, indiferent de destinație, precum și zborurilor operate de companii aeriene înregistrate în UE care aterizează pe teritoriul Uniunii. Aplicabilitatea este, așadar, extinsă și nu ține cont de cetățenia pasagerului sau de clasa biletului. Pentru a facilita exercitarea
Image Description

17:43

Sprijin de până la 10 milioane de euro pentru investiții în sectorul agroalimentar. Informații utile, prezentate la CCIA Timiș

Marți, 24 iunie, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) a avut loc un seminar de informare privind oportunitățile de finanțare oferite în 2025 prin Planul Strategic PAC 2023-2027, adresat fermierilor, investitorilor și autorităților locale interesate de accesarea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală. Acest plan a fost aprobat în anul 2022 de către Comisia Europeană și reprezintă strategia României în domeniul agricol, finanțată din Fondul European de Garantare
Image Description

15:22

Șoferi băuți și drogați, permise reținute și dosare penale. Acțiuni ale polițiștilor rutieri în Timiș

Polițiștii rutieri din Timiș au făcut mai multe controale săptămâna trecută, pentru a-i opri pe șoferii care conduc după ce au consumat alcool sau droguri. Au oprit aproape 400 de mașini, 1.810 șoferi au fost testați cu etilotestul, iar 90 au fost verificați cu aparatul drugtest. Au fost depistați 21 de șoferi care au consumat alcool înainte de a urca la volan. Toți au rămas fără permis. Alți 8 șoferi
Image Description

15:17

Tragedie în pădurea din Giroc. Bărbat spânzurat, găsit de către concubina lui

Un incident tragic a avut loc marți, 24 iunie, în pădurea din apropierea localității Giroc, județul Timiș. În jurul orei 13, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost alertați după ce o femeie a anunțat că și-a găsit concubinul fără viață. Echipajele de poliție au confirmat cele sesizate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost descoperit decedat, aparent în urma unei spânzurări. Bărbatul
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:11

- Iasi - Cum trebuie să arate o sală de lectură studențească? Universitatea Tehnică Iași lansează o nouă ediție a concursului pentru „spațiu de coworking”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) continuă procesul de modernizare a spațiilor dedicate vieții studențești, adaptându-se la nevoile actuale ale tinerilor. În acest sens, instituția anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului de soluții pentru amenajarea unui nou spațiu de coworking, de această dată la parterul căminului T20, scara B, din Campusul „Tudor Vladimirescu”. Valoarea totală a premiilor acordate este de 5.000 de lei. Bogdan Budeanu, directorul Direcției
Image Description

02:52

- Iasi - „Nu există pastile-minune pentru «creșterea imunității»”. Cunoscutul pediatru Mihai Craiu nu recomandă „îndoparea” copiilor cu suplimente 

Pe măsură ce se apropie sezonul rece, mulți părinți se grăbesc să cumpere suplimente alimentare pentru „creșterea imunității” copiilor, în speranța că astfel vor evita răcelile și alte infecții virale. Sunte acestea eficiente? Tot mai des, rafturile farmaciilor sunt golite de produse promovate ca soluții rapide pentru întărirea sistemului imunitar. Însă, în ciuda popularității acestor practici, specialiștii trag un semnal de alarmă: imunitatea nu se cumpără din farmacie și nu
Image Description

02:47

- Iasi - Malformațiile cardiace congenitale, diagnostic și tratament cardiologic intervențional

În unele situații sunt necesare intervenții chirurgicale complexe, ce se realizează în centre specializate de chirurgie cardiovasculară. În alte cazuri se pot realiza intervenții combinate, prin cardiologie intervențională și chirurgie, iar postchirurgical pot fi efectuate anumite corecții, minim invazive. Anual, în România se nasc în jur de 1.200 de copii cu malformații congenitale cardiace. Estimările arată că în jur de 15.000 de persoane sub 18 ani suferă de acest tip
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
timis WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul timis
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete