Ministerul Educației va publica luni, 18 august, până cel târziu la ora 12:00, primele rezultate ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, înainte de soluționarea contestațiilor. Notele vor fi disponibile atât pe site-ul oficial al examenului (bacalaureat.edu.ro), cât și la avizierele centrelor de examen (unități de învățământ liceal sau alte instituții de profil). Listele vor fi anonimizate, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod unic alfanumeric, atribuit la prima probă scrisă susținută în cadrul examenului. Listele tipărite de comisiile școlare includ: codul candidatului, unitatea de învățământ, județul, promoția, forma de învățământ, specializarea, notele la probele scrise, media și mențiunile aferente (reușit/respins/etc.) În sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat din acest an, candidații pot solicita luni, 18 august, în intervalul 14:00 - 18:00, consultarea lucrărilor după afișarea primelor rezultate și pot depune primele contestații. „Contestațiile pot fi depuse atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip, prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz (prin creștere sau descreștere), nota inițială.”, potrivit Edu. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 26 august. Examenul este promovat de candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise (fiind notați cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) și au obținut cel puțin media 6 (în baza notelor primite la probele scrise).
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.