Secretarul de stat american Marco Rubio a deschis calea luni pentru expulzarea unor rezidenţi permanenţi, aflaţi cu acte în regulă în SUA, declarând că Washingtonul a stabilit că unii dintre ei au oferit sprijin liderilor unor bande haitiene având conexiuni cu o organizaţie desemnată drept „teroristă” de către Statele Unite, relatează Reuters. Rubio afirmă într-un comunicat că unii rezidenţi permanenţi cu acte legale pe teritoriul SUA au sprijinit şi au colaborat cu lideri ai unor bande asociaţi cu Viv Ansanm, alianţa armată care controlează cea mai mare parte a capitalei haitiene, Port-au-Prince, şi pe care administraţia preşedintelui Donald Trump a desemnat-o drept organizaţie teroristă străină în luna mai. În urma acestei decizii, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA ( Department of Homeland Security /DHS) poate iniţia proceduri de deportare a acestor rezidenţi permanenţi, deţinători de carte verde, a spus Rubio. Departamentul american pentru Securitate Internă a anunţat luni seara că agenţi ai Serviciului de imigrări şi de control al vămilor l-au arestat pe Pierre Reginald Boulos, rezident permanent legal în SUA şi cetăţean haitian, pentru presupusă implicare în acte de violenţă şi contribuţie la "destabilizarea Haiti". Publicaţia Miami Herald l-a descris pe Boulos (69 de ani) drept "un influent om de afaceri haitian şi o figură politică controversată", adăugând că este de asemenea antreprenor şi medic născut în America. Această iniţiativă a secretarului de stat intervine în timp ce administraţia preşedintelui Donald intensifică deportările ca parte a politicii sale stricte de imigrare, secretarul de stat făcând uz într-un mod fără precedent de împuternicirile sale pentru a încerca să revoce vizele şi cartea verde ale studenţilor protestatari pro-palestinieni. "SUA nu vor permite unor persoane să beneficieze de statut legal în ţara noastră în timp ce facilitează acţiuni ale unor organizaţii violente sau sprijină grupări teroriste criminale", a declarat Rubio luni. Stephen Yale-Loehr, profesor emerit de drept specializat în problemele legate de imigraţie de la Universitatea Cornell, a remarcat că, până la această administraţie Trump, revocarea statutului de rezident permanent în acest mod era "foarte rară", dar că actuala administraţie şi-a arătat dorinţa de a viza studenţi. El estimează că este puţin probabil ca mulţi haitieni să-şi piardă cartea verde ca urmare a acestei politici, din cauza dificultăţii de a-i identifica şi de a le dovedi afilierea în faţa tribunalului pentru imigrare. Aproape 5.000 de persoane au fost ucise în Haiti între octombrie 2024 şi iunie 2025, potrivit unui raport al Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului, pe fondul unei recrudescenţe a violenţei bandelor la scară naţională în această ţară din America Centrală.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.