Pelerinii se reunesc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou
În perioada 14-16 septembrie, Catedrala Mitropolitană din Timișoara va fi locul de întâlnire al pelerinilor din întreaga zonă a Mitropoliei Banatului, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Această festivitate, care reunește credincioșii în rugăciune, va avea un program special, detaliile urmând a fi anunțate în curând.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou a fost generalizată în întreaga Patriarhie Română în anul 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost, de asemenea, desemnat în 1997 ocrotitor al pompierilor militari din România, având în vedere intervenția sa miraculoasă în salvarea Timișoarei de la un incendiu devastator. De aceea, de fiecare dată cu Ziua pompierilor militari, care se celebrază pe 13 septembrie, acesta este omagiat cu deosebire.
Credincioșii sunt invitați să participe la aceste celebrații cu sufletul deschis, aducând rugăciuni și mulțumiri pentru toate binefacerile primite.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail